Cerșetoria, consumul de băuturi în spațiul public, sancționate de polițiștii locali

275
Cerșetoria, consumul de băuturi în spațiul public, sancționate de polițiștii locali - cersetoria-1617965026.jpg

Articole de la același autor



Polițiștii locali constănțeni au desfăşurat, săptămâna aceasta, controale în zona piețelor Griviței, Balada, Unirii și Brick.
Cu această ocazie au fost verificate 35 de societăți comerciale și legitimate 410 persoane, fiind aplicate 146 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de 54.890 lei, pentru încălcarea prevederilor mai multor acte normative aflate în competența polițiștilor locali cu atribuții în domeniile: ordine publică, circulație rutieră și activitate comercială.
Cele mai multe abateri au vizat nepurtarea măștii de protecție, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public, aruncarea de ambalaje și gunoi pe domeniul public. O persoană care apela la mila publicului a fost predată reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială, în vederea reintegrării acesteia în societate.
În același timp, polițiștii locali au acționat și în zonele aglomerate, precum stațiile CT Bus, mijloacele de transport public de persoane, parcurile, piețele, centrele comerciale și parcările publice, pentru a verifica respectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei COVID-19.
„Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuarea orice fapte care contravin legislației în vigoare la numărul de telefon 0241.484.205- Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală Constanța”, transmit reprezentanţii Primăriei Constanţa.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0182 secunde