Cercetarea arheologică românească este mai săracă. A murit Maria Bărbulescu

290
Cercetarea arheologică românească este mai săracă. A murit Maria Bărbulescu - cercetareaarheologica-1549469507.jpg

Articole de la același autor

A mai dispărut dintre noi o valoare…Colectivul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța este profund îndurerat de vestea încetării din viață a cercetătoarei doctor Maria Bărbulescu, colegă de o mare discreție și acribie științifică, dedicată arheologiei clasice. Pentru aceasta stau mărturie șantierele arheologice de la Constanța, Tropaeum Traiani, dar cu deosebire cel de la Albești, căruia i-a consacrat întreaga carieră.

"Maria Bărbulescu lasă în urmă lucrări de o calitate remarcabilă, precum și regretul de a nu fi avut răgazul necesar finalizării altor proiecte. Cu o activitate didactică prodigioasă, colega noastră a contribuit în mod esențial la formarea multor specialiști ai muzeului constănțean. La pierderea acestei adevărate prietene, cu calități sufletești aparte, transmitem condoleanțele noastre sincere familiei îndoliate", au declarat muzeografii constănțeni.

Și reprezentanții Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității "Ovidius" își exprimă regretul profund cu privire la decesul Mariei Bărbulescu, despre care spun că a făcut parte din colectivul universității de la jumătatea anilor ’60, contribuind la formarea a zeci de generații de profesori de istorie.

"Doamna Maria Bărbulescu s-a distins prin excelență în istorie veche și arheologie, cu precădere asupra perioadei clasice, grecești, din evoluția orașului antic Tomis. Din această postură, atunci când programul Istorie a fost reînființat, în 1990, ea și-a adus aportul științific prin susținerea de cursuri și seminarii dedicate prezenței grecești în spațiul Mării Negre, în antichitate, și a contribuit la formarea profesională a zeci de absolvenți care au ales să urmeze cercetarea arheologică. Dispariția sa reprezintă o pierdere majoră pentru toți cei care au cunoscut-o, pentru cercetarea arheologică românească și nu numai", au precizat aceștia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5271 secunde