Centrul Constanţei, fără curent electric

Luni, 09 Noiembrie 2020
75
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții.

Astăzi, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții în bune condiții. În municipiul Constanţa, între orele 8.30 şi 16.30, sunt afectaţi consumatorii de pe strada Dacia, parţial, numerele cuprinse între 1 şi 8 A, respectiv între bulevardul Tomis – strada Răscoalei 1907, Grădiniţa „GameX”, iar, între orele 9.00 şi 12.00, cei de pe strada Ştefan Mihăileanu nr. 68 bis – blocul CFR.

În restul judeţului, între orele 9.00 şi 17.00, sunt anunţate întreruperi în localitatea Lumina, pe străzile Mare şi Brotăcei, în localitatea Rasova, pe strada Crizantemei, şi în localitatea Dorobanţu, pe străzile Crinului, Fragilor, Murelor, Narciselor şi General Dumitrescu.




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3027 secunde