Ce trebuie să faceți pentru a vă transfera pensia dintr-un oraș într- altul

303
Ce trebuie să faceți pentru a vă transfera pensia dintr-un oraș într- altul - cetrebuie-1573592074.jpg

Articole de la același autor

Vreți să vă mutați în alt județ și nu știți cum trebuie să procedați cu pensia? Reprezentanții Casei de Pensii spun că dosarul de pensie se poate transfera dintr-un județ în altul, în situația în care pensionarul solicită efectuarea acestei operațiuni printr-o cerere simplă, la care anexează câteva acte. Este vorba despre o copie a actului său de identitate din care rezultă noul domiciliu și un cupon de pensie, pentru evidența numărului de dosar de pensie la care va fi efectuată operațiunea. 
Cererea se va înregistra la sediul Casei Județene de Pensii (CJP) Constanța, unde se află în evidență. De precizat că solicitantul poate fi persoana îndreptățită, precum și mandatarul, desemnat prin procură specială. Ulterior, transferul dosarului se va face către casa de pensii aferentă noului domiciliu, iar aceasta din urmă va emite o nouă decizie de pensie, luând, astfel, în evidență dosarul respectiv.


În situația transferului dosarului de pensie, conform procedurilor de comunicare la plată, CJP care înregistrează acest dosar în evidențele sale are obligația să verifice dosarul administrativ, venit prin transfer, să valideze punctajul mediu anual și să comunice la plată pentru a se achita drepturile de pensie pensionarului în cauză.


Menționăm că plata drepturilor de pensie se va efectua, în continuare, de către casa expeditoare pentru o perioadă de încă trei luni calendaristice, prin mandate poștale cu dungă albastră, la noua adresă de domiciliu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.5744 secunde