Ce spun autoritățile române despre pașaportul de vaccinare. Beneficiile pe care le vor avea persoanele vaccinate

346
Ce spun autoritățile române despre pașaportul de vaccinare. Beneficiile pe care le vor avea persoanele vaccinate - pas-1614414890.jpg

Articole recomandate

Vaccinarea împotriva Covid-19 le va face viața mai simplă celor obișnuiți să călătorească.


Până în vară, Comisia Europeană ar putea să instituie certificate digitale, pe care turiștii să le arate la aeroport sau la graniță, iar astfel să nu mai fie nevoiți să stea în carantină.


Autoritățile de la București sunt deocamdată rezervate. ″Să vedem întăi câți oameni vor fi vaccinați până la vară″⁣, spune premierul, iar președintele transmite că susține libera trecere pentru cei care vor să călătorească în scopuri medicale.


Cei 26 de șefi de stat și de guvern din Uniunea Europeană au discutat joi seară, într-o reuniune online, despre instituirea unui certificat digital pe care oamenii să îl arate la granițe și care să dovedească că s-au vaccinat cu ambele doze de ser.


La noi primii pași pentru instituirea acestui document i-au făcut europarlamentarii din comisia de transporturi și turism, iar propunerea va ajunge și în plenul Parlamentului European.


Președintele Klaus Iohannis a susținut că “certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale, iar procesul de identificare a elementelor tehnice pe care să le conțină un certificat la nivel european va trebui să continue”.


Măsura privind instituirea certificatului digital de vaccinare a fost cerută în primul rând de Spania, Italia și Grecia, al căror turism a fost puternic afectat de pandemie.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.528 secunde