Ce este de făcut dacă a expirat certificatul de handicap al copilului

378
Ce este de făcut dacă a expirat certificatul de handicap al copilului - certificatesursathebubble-1588347810.jpg

Articole de la același autor

Având în vedere faptul că starea de urgență s-a prelungit, s-a decis extinderea valabilității certificatelor de încadrare în grad de handicap, atât pentru persoanele adulte, cât și pentru copii. De asemenea, se menține valabilitatea tuturor documentelor eliberate de autoritățile publice și care expiră în perioada stării de urgență.

Aceeași regulă se aplică și în ceea ce privește atestatele de asistent maternal eliberate de Comisia pentru Protecția Copilului și care expiră în perioada stării de urgență.

Potrivit reprezentanților DGASPC Constanța, deciziile comisiilor de evaluare, dar și certificatele de încadrare în grad de handicap vor fi trimise titularilor prin poștă. Totodată, se prelungește valabilitatea certificatelor de acreditare a furnizorilor de servicii sociale și licențele serviciilor sociale, provizorii și de funcționare a căror valabilitate expiră în perioada de urgență declarată. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4381 secunde