Ce a plantat Primăria în centrul Constanței

5351
6
 În intersecțiile principale, au fost "așternute" covoare de pet-uri

 În loc de ornamente și instalații cu luminițe, spațiile verzi sunt pline cu sticle goale de plastic

Că municipiul Constanța este unul dintre cele mai mari din țară și are pretenții de metropolă o știm deja cu toții. Avem palmieri, fântâni arteziene și multe mall-uri. Cu spațiile verzi stăm mai prost, căci parcurile s-au micșorat văzând cu ochii, dar măcar mai avem câteva grădini pe marginea arterelor principale. La Dacia, pe bd-ul Mamaia, pe bd-ul 1 Mai, în fața parcului de la Primărie, sunt câteva fâșii de pământ. În sezonul cald, acolo sunt plantate diferite specii de flori, în funcție de anotimp. Acum însă, de câteva săptămâni, sunt pline cu sticle de plastic.

În luna decembrie, constănțenii s-au trezit cu orașul împodobit cu pet-uri. În timp ce, în alte orașe, primăriile se întrec în brazi și ornamente și cum să gătească mai frumos de sărbătoare orașele, la Constanța, în marile intersecții și în zonele centrale, au fost "plantate" sticle de plastic. Nu era suficient că nu avem instalații luminoase decât pe două bucăți de bulevarde, acum peisajul "feeric" este întregit de acele covoare de gâturi de pet-uri, cu tot cu dopuri. Sigur că ele se află acolo cu un scop - să protejeze plantele de gerul iernii, dar ne îndoim că este vorba despre cea mai nouă invenție în grădinărit.

Așadar, într-un oraș cu pretenții de metropolă, spațiile verzi arată ca în bătăturile de la țară, cu mini-sere improvizate din bucăți din sticle de plastic. Lucrătorii plini de zel de la Serviciul de Administrare a Spațiilor Verzi din cadrul Primăriei Constanța au "plantat" mii de astfel de pet-uri în întreg orașul. Nu știm dacă tot ei au consumat și conținutul recipientelor respective, cert este că a fost nevoie de destul de multe sticle.

"Este absurd ca în centrul unui oraș ce se vrea european să vezi așa ceva. Sunt variante mult mai moderne la magazinele de specialitate pentru a proteja plantele de frig. Nu se poate să transformăm Constanța într-o bătătură de la țară", a declarat, pentru "Cuget Liber", Aida Petrescu.

De aceeași părere este și Nicolae Gavrilă, care spune că "este o adevărată țigănie ce s-a făcut pe spațiile verzi din oraș".

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

ANONIM
28 decembrie 2011
mediu

CE SPUNE GARDA DE MEDIU ?

Miruna
28 decembrie 2011
ha ha ha h ahah ha ha ha ha ha ha ha ha ha

Merci , cuget liber, m-ati facut sa rad azi( si de obicei dimineata nu rad pen'ca te ingrozeste realitatea sinistra din jur,constanta,romanistan:))).

4D
28 decembrie 2011
Seful Serviciului spatii verzi e baiat de la tara...

De data asta sunt de acord cu Andreea Perhaita. Gheorghe Coman, sau cum il cheama pe Seful Serviciului spatii verzi, este cu siguranta un om de la tara, altfel nu i-ar fi trecut prin cap sa "planteze" atat de inestetic intersectiile principale din Constanta! Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar asa se intampla cand oamenii de la tara ajung sefi la oras...

Mishu
28 decembrie 2011
Ideea lui Fagadau

Ideea asta a fost a prostului ala de Fagadau , cica absolvent al UMC !?! Barem jigodia de Base a navigat o perioada , insa fata de prost asta nu se pricepe la nimic !!!Traieste din afacerile cu terenurile Constantei , ca toata gasca golanului de Mazare si Nicusor (Subinginer Moga / comandant care nu avea aviz Munteanu Petrica / Marica / Pilat / Dospineasca (care creste copilul lui Munteanu P)/Racu - un avocat submediocru / , plus gasca din Consiliul Judetean ...Alegeti-i si la anul ptr sacosa cu ajutoaresi minciuna cu egipteanul , si spalati-va pe cap cu ei !!!

ciprian
28 decembrie 2011
datoria primariei si primarului

am observat si eu aceste sticle de plastic , dar ce sa facem, mazare nu mai are bani de dat , iau mancat petrecerile cu parashute si excursiile exotice combinate cu hobbyurile lui toti banii

Articole pe aceeași temă

Vineri, 16 Decembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Concedieri la Primăria Constanța
Pagina a fost generata in 0.7991 secunde