Cartierul Compozitorilor din Constanța, fără curent electric
167
Articole de la același autor
Revine vacanța de iarnă din februarie. Ce modificări ale anului școlar propune Ministerul Educației
06 Ianuarie 2020
Renaște sudul litoralului? Hoteluri modernizate, faleze și străzi refăcute, în stațiunile de la malul mării
07 Ianuarie 2020
Bătrâna pasarelă de la Cazinoul din Mamaia devine istorie. Va fi demolată, odată cu lărgirea plajelor
27 Ianuarie 2020
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E- Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice, marți, în timpul lucrărilor.
Astfel, în municipiul Constanța, între orele 8.00 și 16.00, sunt afectați consumatorii de pe bulevardul Tomis nr. 101, inclusiv agenții economici din zonă.
În restul județului, tot între orele 8.00 și 16.00, sunt afectați consumatorii din cartierul Compozitorilor, de pe strada Eduard Caudella, numerele 54a, 54b, 58, și cei de pe strada Titus Cergău nr. 7a. De asemenea, între orele 8 și 12, vor fi întreruperi pe strada Șoseaua Mangaliei nr. 165.
În restul județului, între orele 8.00 și 16.00, sunt anunțate lucrări în localitatea Techirghiol, pe străzile Eroilor, Ion Dona, Berzei, Mărășești, Tătăran, precum și în localitatea Tuzla, pe strada Eternității.
Iar, între orele 9.00 și 17.00, se lucrează în localitatea Năvodari, pe strada D22, în localitatea Mireasa, în localitatea Cuza Vodă și în localitatea Seimenii Mici, pe străzile Școlii, Gheorghe Chirilă, Parohiei și Prelungirea Domnească.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 03 Februarie 2020
Sâmbătă, 01 Februarie 2020
Vineri, 31 Ianuarie 2020
Joi, 30 Ianuarie 2020
Miercuri, 29 Ianuarie 2020
Joi, 23 Ianuarie 2020
Miercuri, 22 Ianuarie 2020
Marţi, 21 Ianuarie 2020