Cartierul Boreal, fără curent electric

126
Cartierul Boreal, fără curent electric - curent-1637607883.jpg

Articole de la același autor

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

Săptămâna aceasta, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Marţi, 23 noiembrie, în municipiul Constanţa, între orele 8.00 şi 16.00, sunt afectaţi consumatorii din cartierul Boreal, de pe străzile Sofia, Praga, Veneţia, Varşovia, Roma şi Paris, iar, între orele 8.30 şi 16.30, cei de pe strada Arcului nr. 7 – blocul F4, respectiv cei de pe strada Veterani.

În restul judeţului, între orele 8.00 şi 16.00, sunt anunţate întreruperi în localitatea Capidava, iar, între orele 9.00 şi 17.00, în localitatea Lumina, pe Şoseaua Tulcei, în zona RAJA, în localitatea Castelu, pe străzile 1 Mai, Baba Novac, Secţiei şi Kemal Attaturk, şi în localităţile Luminiţa şi Fântânele. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5384 secunde