Cartiere duse la disperare! "Aerul este irespirabil, ne pun în pericol sănătatea copiilor!"

Luni, 31 August 2020, 19:55
3249
Mai multe cartiere din municipiul Constanța au ajuns la disperare! Mai mulți localnici din cartierele Poarta 6, Km 5 și Km 4 – 5 reclamă că de câteva săptămâni este un miros îngrozitor în zonă. Totodată, tot cartierul Poarta 6 este acoperit de un praf înecăcios care vine dinspre port. În urma reclamațiilor primite de la constănțeni, comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Constanța efectuează mai multe verificări, atât în cartier, cât și în port.

Constănțenii care domiciliază în cartierele Poarta 6, Km 5 și Km 4-5 au reclamat că, în ultimele săptămâni, aerul a devenit irespirabil în zonele respective. Pe de o parte, din cauza mirosului îngrozitor care le invadează locuințele, chiar și cu ferestrele închise, iar pe de altă parte, din cauza unui praf înecăcios, care vine dinspre port și care se așază pe mașini și lucruri. Mai mulți locuitori din cartierul Poarta 6 ne-au semnalat cele două probleme, subliniind că au ajuns la disperare și sunt deciși să caute soluții la forurile centrale, fiind dezamăgiți de răspunsurile primite de la autoritățile de la nivel local.

"În ultimul timp, tot cartierul este acoperit de un praf înecăcios. Un praf care se așază pe toate, pe mașini, pe hainele copiilor, puse la uscat, pe orice. Vine dinspre port, de la o firmă specializată în manipularea și transbordarea minereurilor sau cerealelor, care nu are benzile acoperite. Pe de o parte, autoritățile spun că au autorizațiile în regulă, dar pe cealaltă parte, noi avem de suferit. Este un praf de clincher – materie primă folosită la fabricarea cimentului – care este foarte greu de îndepărtat. Ne punem în pericol sănătatea noastră, a copiilor noștri!", ne-a reclamat un localnic al cartierului.

Iar de parcă această problemă nu ar fi fost suficientă, de vreo trei săptămâni cartierul a fost "acaparat" de mirosuri pestilențiale, care fac aerul greu de respirat. "Chiar și cu ferestrele închise, toată casa miroase îngrozitor! Nu miroase tot timpul, dar se simte atât dimineața, cât și seara. Este și un miros de canalizare, dar și un miros puternic de produse petroliere, care vine dinspre port. Este irespirabil! Am tot sesizat la Garda de Mediu, ni se spune că se fac verificări", ne-a semnalat o constănțeancă din același cartier. Aceeași problemă ne-a fost adusă la cunoștință, tot în cursul zilei de ieri, și de locatari ai cartierului Km 4 -5 și Km 5.

Garda de Mediu promite să ia măsuri

Situația din aceste cartiere este cunoscută de comisarii Gărzii de Mediu Constanța. Steluța Popescu, comisar șef al instituției, a declarat pentru "Cuget Liber" că în ultimele zile angajații gărzii au făcut mai multe vizite în zonă pentru a vedea la fața locului cu ce se confruntă localnicii și pentru a încerca să identifice sursa poluării olfactive în cel mai scurt timp. "Comisarii au fost și în cursul săptămânii trecute, dar și duminică seara, de îndată ce am fost sesizați, iar luni dimineață au revenit. Vom face verificări pentru a identifica sursa disconfortului și pentru a lua măsurile care se impun pentru remedierea situației", ne-a precizat comisar șef Steluța Popescu.

Amenzi usturătoare pentru praful de clincher. Problema persistă!

Potrivit reprezentantei Gărzii de Mediu, în urma sesizărilor primite la constănțeni, în cursul săptămânii trecute, instituția statului a luat măsura sancționării firmei de manipulare a minereurilor din Portul Constanța, din cauza prafului care acoperă cartierul mărginaș al orașului. "Firma respectivă a primit două sancțiuni, în valoare totală de 55.000 de lei, și o serie de măsuri", a mai afirmat Steluța Popescu. Potrivit surselor noastre, firma respectivă manipula clincher pentru o firmă de construcții din Medgidia și se pare că materia primă respectivă ar fi fost de proastă calitate și dacă ar fi fost udată ar fi dus la distrugerea ei calitativă. Așa că, tot cartierul a avut de suferit, umplându-se de praf!

Comisarii Gărzii de Mediu urmează să verifice, săptămâna aceasta, dacă firma respectivă a pus în aplicare măsurile dispuse și dacă noile reclamații au legătură cu același clincher. Totodată, comisarii au verificat și alte surse de poluare olfactivă din zonă, aplicând de asemenea sancțiuni.

Pe de altă parte, reprezentanții Gărzii de Mediu ne-au precizat că au solicitat administrației portuare informații privind navele care au efectuat operațiuni de descărcare/încărcare în ultima perioadă, pentru a verifica dacă acestea pot fi o posibilă sursă de poluare olfactivă. 



Pagina a fost generata in 0.2801 secunde