Care sunt capcanele "Afacerii Farmacia"

1670
2
Care sunt capcanele

Articole de la același autor

Marile bulevarde din Constanța sunt "ticsite" de farmacii. Numărul acestora a "explodat" cu fiecare an care a trecut și își continuă expansiunea. Reclamele agresive și "ofertele" par să le crească constănțenilor "apetitul" pentru aceste servicii.

Constanța a devenit, în ultimii ani, orașul farmaciilor. O afacere care a înflorit aproape peste noapte, având în vedere că sunt peste 200 de farmacii în tot orașul. Fenomenul a luat amploare, în viziunea specialiștilor din domeniu, odată ce piața farmaceutică a devenit o afacere profitabilă și ușor de deschis.

Despre cât de bine le prinde constănțenilor să aibă "la discreție" farmacii de la care pot lua la orice oră din zi și din noapte, fără prescripție medicală, aproape orice tip de medicamente, care sunt consecințele asupra sănătății lor și cum se zbat micii furnizori să răzbească în fața marilor lanțuri farmaceutice, am discutat cu președintele Colegiului Farmaciștilor din Constanța, Vasile Rizea.

"Din experiență, pot spune că pacienții au o idee bine împământenită: preferă, în locul cozilor de la cabinetele medicale și al banilor pe care îi plătesc către medici, să meargă direct la farmacie și să se lase pe mâna farmaciștilor. Cu alte cuvinte, ei spun că oricum primesc cam aceleași medicamente pe care le prescriu medicii și atunci evită să își consume energia și banii. Pe de altă parte, apetența acestora pentru serviciile farmaceutice vine și din faptul că sunt «bombardați» cu reclame extrem de agresive, în opinia mea, ale unor farmacii care promit discount-uri false. Adică, ele prezintă reducerile la televizor, însă nu specifică și faptul că acestea sunt aplicate doar la anumite medicamente sau produse cosmetice și nu la toate. Am ajuns să ne întrebe pacienții unde găsesc farmacia Stelei Popescu! Sunt peste 200 de farmacii deschise în Constanța, majoritatea aparținând marilor furnizori. Legal, ar trebui să fie doar 90 de farmacii la nivelul orașului", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele Colegiului Farmaciștilor din Constanța, secretar al Colegiului Național al Medicilor de Familie, farmacist primar Vasile Rizea.

Greu de menținut pe piață fără suport

Pe lângă adresabilitatea crescută a pacienților constănțeni către farmacii, un alt motiv pentru numărul foarte mare al acestora este și reorientarea oamenilor de afaceri către acest domeniu.

"În ultimul an, am avut farmacii deschise de avocați sau oameni de afaceri care vin din domeniul imobiliar și care s-au reorientat. Aceștia sunt cei care au cumpărat farmacii pe care le-au ținut deschise atât cât au considerat că le aduce profit. Pe de altă parte, 14 farmacii individuale au fost închise numai de la începutul acestui an, iar acest lucru dovedește cât de greu le este să le mențină pe piață fără suport", mai susține farma-cistul.

"Ne confruntăm cu o concurență neloială"

Industria farmaceutică își desfășoară activitatea sub tutela Ministerului Sănătății, iar reprezentanții farmaciștilor din Constanța susțin că tot ministerul "dă tonul" atunci când vine vorba de reglementări în domeniu. Cel mai mare dezavantaj al farmaciilor individuale, în fața "coloșilor" este adaosul comercial.

"Funcționăm sub tutela Ministerului Sănătății, iar problemele vin de la adaosul comercial. Spre exemplu, farmacia poate avea un adaos comercial de 19%, în timp ce o optică medicală ajunge și la 300%. În plus, distribuitorii au mână liberă atunci când fac reducerile și le fac în funcție de cantitate", completează Vasile Rizea.

Consumul fals de medicamente, la cote maxime

În privința obiceiurilor constănțenilor de a intra zilnic în farmacii, farmacistul susține că a devenit rutină. Ei sunt "păcăliți" de etichetele de reduceri și ajung să cumpere medicamente sau produse de care nu au nevoie. Astfel, fenomenul consumului exagerat de medicamente este pus și pe seama acestei slăbiciuni a oamenilor pentru reduceri sau "gratuități".

În această privință, medicii susțin că auto-medicația este o opțiune pe cât de greșită, pe atât de periculoasă.

"Consumul de medicamente după ureche este cât se poate de periculos pentru sănătate. Nu numai că un tratament nu se potrivește pentru toți pacienții, dar poate înrăutăți situația", a explicat dr. Mirela Stângaciu, medic de familie.

Comentează știrea

Doru
27 iunie 2014
articol

Foarte bun articolul! E bine punctat faptul ca sanatatea a deveni pentru multi doar o afacere care are la baza cantitatea in detrimentul callitatii. Poate ca ar trebui ca populatia sa invete ca nu tot ce e gratuit este si bun sau folositor

Tase
28 noiembrie 2014
Locuri de munca

Oferta lucru la domiciliu in toata tara! Oamenii s-au convins de seriozitatea noastra, pentru ca le-am oferit pe loc dovada platii si contract legal! Primele castiguri au fost deja expediate! Oferta NU e MLM si NU e joc piramidal! Castigati lunar 300 dolari, lucrand simplu, 3 ore pe zi, ca operator online! Va trimitem detalii mai multe, dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email:[email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5054 secunde