Cardul european de sănătate vă scuteşte de cheltuieli inutile peste hotare

434
Cardul european de sănătate vă scuteşte de cheltuieli inutile peste hotare - carduri-1614887032.jpg

Articole de la același autor

De fiecare dată când pleacă în concediu într-o altă țară, populația are obligaţia să îşi procure cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS). Astfel, cu ajutorul acestui card, solicitanţii au dreptul la asistenţa medicală devenită necesară în timpul şederii temporare pe teritoriul statelor membre UE, în Spaţiul Economic European sau Confederaţia Elveţiană. Acest card se eliberează la cerere, de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS). Ca urmare, asiguratul va depune în scris, la sediul instituţiei, o cerere, urmând să intre în posesia cardului în termen de maxim şapte zile lucrătoare.

Costul cardului european este suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, iar perioada de valabilitate a cardului este de un an de la data emiterii. Persoanele care posedă CEASS beneficiază, astfel, de servicii medicale în altă ţară, în aceleaşi condiţii ca şi asiguraţii din ţara în care s-au deplasat.

Este posibil, însă, ca pentru anumite servicii să fie necesară co-plata, chiar dacă în România aceleaşi servicii sunt decontate integral. Acest lucru depinde de sistemul de asigurări din ţara în care ne sunt acordate aceste servicii. De precizat că CEASS acoperă numai serviciile medicale obţinute de la furnizorii care fac parte din sistemul de securitate socială din ţara respectivă. În situaţia în care asiguratul nu se mai află în posesia CEASS (nu l-a solicitat la plecare, l-a pierdut, a fost distrus sau i-a fost furat sau cardul nu este recunoscut de furnizorul de servicii medicale unde este prezentat sau în orice altă situaţie similară), acesta trebuie să contacteze Casa de Asigurări şi să solicite certificatul provizoriu de înlocuire al cardului. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2756 secunde