Când va fi redeschisă Catedrala Notre-Dame din Paris

Joi, 15 Aprilie 2021, 10:05
221
Catedrala Notre-Dame din Paris, devastată de un incendiu în urmă cu doi ani, va fi redeschisă în anul 2024, a promis miercuri ministrul francez al Culturii, Roselyne Bachelot, anunţând totodată că subscripţia publică lansată pentru restaurarea acesteia a permis strângerea unor fonduri suficiente, relatează AFP. Cu aceste donaţii şi promisiuni de donaţii care se ridică la 833 milioane de euro, ''la ora actuală, sumele astfel colectate ne permit să privim relaxaţi acest şantier'', a declarat ministrul în faţa Senatului.


''Vă pot spune că în 2024 catedrala Notre-Dame din Paris va fi redeschisă'', a adăugat Roselyne Bachelot.


Ministrul urmează să se deplaseze joi la faţa locului joi împreună cu preşedintele Emmanuel Macron, la doi ani de la incendiul care a devastat parţial catedrala, capodoperă a artei gotice, la data de 15 aprilie 2019. Şeful de stat a promis reconstrucţia în termen de cinci ani a catedralei ale cărei fleşă şi acoperiş au fost distruse de flăcări.


Reprezentantul lui Macron pe acest şantier, generalul Jean-Louis Georgelin, a dat asigurări la rândul său că Notre-Dame de Paris va fi redeschisă în 2024, iar un serviciu religios Te deum va fi oficiat la data de 16 aprilie a acelui an. Nu toate lucrările vor fi finalizate însă până la acea dată.


Pagina a fost generata in 0.342 secunde