Când începe asfaltarea străzilor din cartierul Compozitorilor

1414
1

Articole de la același autor

Orașul Constanța s-a extins foarte mult în ultimii ani. Fostele periferii au fost înghițite de cartiere noi-nouțe și infrastructura a fost reorganizată. Autoritățile locale nu au putut însă ține pasul cu dezvoltarea zonelor rezidențiale, așa că multe străzi au rămas la stadiul de pământ și piatră.

Chiar dacă și-au asumat faptul că s-au mutat în cartiere cu ulițe, constănțenii pistonează acum autoritățile și companiile de utilități să le ofere toate condițiile și tot confortul.

Locuitorii din zona Compozitorilor, din spatele zonei Maritimo din Inel II, spre zona Energia, așteaptă de mai bine de doi ani de zile asfaltarea străzilor pe care locuiesc. Autoritățile locale au inclus zona într-un proiect mai amplu, de reabilitare a mai multor străzi, însă acesta a fost întârziat din cauza unor lucrări la rețeaua electrică. Asfaltarea străzilor din cartierul Compozitorilor ar trebui să aibă dublu rol și să asigure, pe lângă confortul locuitorilor cartierului, și decongestionarea traficului de pe strada Baba Novac spre intersecția cu strada Dezrobirii.

Deocamdată, lucrările nu au demarat, deoarece asfaltarea este direct legată de realizarea cablajului și instalațiilor pentru iluminatul public.

"Până la primăvară, nu facem deloc lucrări de asfaltare, din cauza temperaturilor scăzute. După 1 - 5 mai, o să ne apucăm. S-au rezolvat și problemele cu rețeaua electrică, așa că vom putea să ne ocupăm de străzile din zonă și de artera care va trebui să decongestioneze traficul pe strada Baba Novac", a declarat, pentru "Cuget Liber", Mugur Voinescu, șeful Departamentului de Producție din cadrul SC Confort Urban SRL Constanța.

12 străzi reabilitate

În total, programul amplu de reabilitare a străzilor din cartierul Compozitorilor cuprinde 12 străzi. Pentru străzile pie-truite, se va verifica starea actuală a pietruirii, se va reprofila și completa piatra spartă până la grosimea de maximum 30 de cm. Pentru străzile cu pietruire degradată, se va executa o fundație nouă, alcătuită dintr-un strat de nisip - 7 cm, strat piatră spartă - 30 cm. După verificarea stratului de fundație, se vor executa un strat de binder și un strat de uzură. Pentru că străzile respective nu au rețea de canalizare pluvială, va trebui să fie amenajate rigole, la marginea părții carosabile. 

Comentează știrea

valy
26 ianuarie 2015
oferte

Cea noua oferta de lucru! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi si sunt extrem de multumiti! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4147 secunde