Când ies hingherii pe străzile din Constanţa? „Nu mai putem cu atâţia maidanezi în jurul nostru!”

1492
Este aproape un an de când nimeni nu mai adună câinii fără stăpân din Constanţa. Maidanezii fac legea în oraş, în timp ce autorităţile caută cele mai bune soluţii pentru a reduce numărul lor. Astfel, în cadrul Primăriei Constanţa va fi constituit un Birou de Gestionare Animale Abandonate, iar hingherii vor fi angajaţi ai Confort Urban.

Haitele de câini comunitari au pus stăpânire pe cartiere întregi din Constanţa, îi bagă în sperieţi pe pietoni şi îi deranjează toată noaptea pe cei care au ghinionul să le latre sub ferestre. Oamenii se plâng că, în ciuda sesizărilor şi solicitărilor către autorităţi pentru a se interveni, problema persistă de luni de zile, iar maidanezii devin tot mai periculoşi. „În Poarta 6, nu mai putem cu câinii fără stăpân. S-au înmulţit şi deja atacă agresiv. Se reped la copii, îi sperie pe bătrâni şi, cu bălăriile acestea mari, nici nu ştiu de unde apar. Şi-au făcut culcuşuri, stau la umbră, dar pe seară ies şi sunt în căutare de mâncare. Copiii practic nu mai au unde să se joace!”, ni s-a plâns Ioana Roşu, o constănţeancă din cartierul Poarta 6.



Primăria Constanţa este depăşită de situaţie de ani buni, iar în prezent caută căi legale şi umane pentru a putea scăpa de maidanezi. După campaniile de sterilizare a câinilor comunitari, se pregăteşte o hotărâre de Consiliu Local care să ofere cadrul legal pentru serviciul de ecarisaj. „În urma analizării tuturor variantelor şi ţinând cont de situaţia existentă, la nivelul conducerii UAT municipiul Constanţa, s-a decis ca prestarea activităţilor de capturare, transport şi îngrijire a animalelor din adăpost să se realizeze cu personalul angajat al SC Confort Urban SRL, societate cu capital social integral al UAT Municipiul Constanţa, înfiinţată de autorităţile administraţiei publice locale pentru gestionarea unor activităţi incluse în categoria serviciilor de administrare a domeniul public şi privat al municipiului Constanţa”, precizează primarul Vergil Chiţac.

Birou de Gestionare Animale Abandonate

Prin urmare, gestionarea câinilor fără stăpân se va realiza printr-un Birou Gestionare Animale Abandonate, iar de capturarea câinilor se vor ocupa cei de la Confort Urban. Aceste prevederi sunt incluse într-un proiect de hotărâre ce a trecut de dezbaterea publică şi ar putea fi supus votului chiar în şedinţa de Consiliu Local din această lună.



Proiectul are la bază şi un studiu de oportunitate, elaborat de o firmă privată. Potrivit datelor strânse, municipiul Constanţa a cheltuit, în anul 2020, 456.866 de lei, din care 450.570 lei pentru capturarea, transportul şi predarea câinilor fără stăpân. Asta deşi oraşul este, aşa cum vedem fiecare dintre noi, plin de maidanezi. De asemenea, conform analizelor reiese că în anul 2017 au fost capturaţi 1.261 de câini, din care 645 au fost ulterior eutanasiaţi, 579 adoptaţi şi 57 revendicaţi. În 2018, au fost adunaţi doar 474 de câini şi 228 eutanasiaţi. În 2019, s-a înregistrat cel mai mare număr de maidanezi capturaţi – 1.877, din care niciunul nu a fost eutanasiat, iar 941 au fost adoptaţi şi 36 revendicaţi. În 2020, totalul câinilor colectaţi de pe străzi a fost de 1.791. De asemenea, nu au fost eutanasieri, însă 1.499 de câini au fost adoptaţi. În urma calculelor efectuate cu privire la costurile aferente pe câine per an analizat, a rezultat că în 2017 au fost cheltuiţi 277.702 lei, adică 220,22 lei pe an de câine. În 2018, suma a fost mai mică, 129.221 lei, însă cheltuiala pe cap de câine a fost mult mai mare – 272,62 lei pe an. În anul 2019, cheltuielile au crescut considerabil, la 397.760 lei, însă, fiind mai mulţi câini capturaţi, costul pe cap de animal a fost de 211,91 lei. Iar, în 2020, au fost cheltuiţi 456.866,5 lei, însemnând 255,09 lei pentru fiecare căţel prins.



Peste 6.500 de câini fără stăpân, liberi, în Constanţa

Tot în studiu este precizat că „potrivit datelor existente, pe teritoriul municipiului Constanţa, în acest moment, se cunoaşte că mai există un număr de 6.500 de câini adulţi identificaţi şi necapturaţi, iar din datele serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân rezultă că există în întreţinere 227 de câini”. Consilierii care au realizat studiul susţin că la nivel local se impune extinderea adăpostului de pe strada Vârfu cu Dor şi a dotărilor tehnice ale acestuia, ocuparea schemei de personal cu două posturi de tehnician veterinar şi şase posturi de muncitor necalificat, precum şi angajarea de personal suplimentar, cel puţin încă două persoane.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.8718 secunde