Cabinetele medicilor de familie, asaltate de copii bolnavi. „Nu s-a ajuns la capacitate maximă!”

Miercuri, 04 August 2021, 00:01
8761
Zeci de copilaşi cu probleme de sănătate, în special digestive, insolaţii şi febră au ajuns în ultimele săptămâni în cabinetele medicilor de familie, dar şi la spital. Medicii spun că, în cele mai multe situaţii, acestea sunt declanşate de expunerea excesivă la soare, la orele amiezii, timp în care micuţii se deshidratează, mănâncă în plină arşită, iar ce le dau părinţii îşi schimbă proprietăţile organoleptice, pe o asemenea caniculă.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, surprinzător, secţia de Pediatrie nu este, încă, la capacitate maximă, dar numărul de prezentări a crescut, şi în mod special, în week-end, atunci când cabinetele medicilor de familie sunt închise. În ceea ce priveşte patologia, aceasta este diversificată, infecţii respiratorii, enterocolite, bronşiolite etc. Potrivit dr. Cristina Mihai, şeful secţiei, sunt internări şi externări zilnic, dar nu s-a ajuns la capacitate maximă, cum se întâmpla în anii trecuţi.

Cel mai des întâlnite sunt, însă, durerile de burtă la copii, care, în anumite situaţii, pot reprezenta sau nu, un simptom sau chiar o boală. „Timp de câteva zile, am tot avut la cabinet copii care se plâng de burtică, îi doare capul, cu febră, stări de sănătate degradate. Uneori, părinţii au recunoscut că le-au dat să mănânce în miezul zilei ce aveau pentru ei de dimineaţa, iar acest lucru, evident, a condus la alterarea produselor respective. De ce? Pentru că la temperaturi de peste 30 de grade, mâncarea se strică. Alţi copii, în schimb, s-au îmbolnăvit în colectivităţi. Unii dintre ei încă frecventează grădiniţele (acelea care au mai fost deschise pe timpul verii), iar de aici s-au ales cu infecţii virale. Desigur, infectându-se, este normal că au început să aibă probleme de sănătate, febră. Ce trebuie să ştie părinţii este că durerea de burtă poate fi scurtă şi trecătoare şi se manifestă sub formă de crampe, care pot să apară înainte de masă, dar nu numai. Crampele pot fi înainte de defecaţie şi pot, fi uneori, însoţite de vânturi. Oricum, de multe ori, aceste dureri trec fără a fi necesară administrarea vreunui medicament”, a precizat dr. Corina Stoenescu.

În momentul în care durerile de burtă la copii sunt însoţite de febră, diaree, stare generală alterată sau semne respiratorii, atunci ar trebui să apară motive de îngrijorare din partea părinţilor. În asemenea cazuri, poate fi vorba despre boli infecţioase, cronice sau acute.

De asemenea, dacă durerile de burtă la copii persistă, iar semnele clinice generale sunt mai greu de sesizat, se impune consultul de urgenţă al unui medic. Dar, înainte de toate, nu uitaţi că cea mai frecventă cauză a apariţiei durerilor de burtă la copii este indigestia. Ca urmare, dragi părinţi, aceasta poate să apară atunci când copilul mănâncă prea mult sau prea repede un anumit aliment. Deci, mare grijă ce le daţi să mănânce. Dacă vă confruntaţi cu astfel de situaţii, copilului i se poate da un ceai de plante. În plus, asemenea situaţii, ar trebui ca părintele să amâne câteva ore următoarea masă pe care o va primi copilul. Reţineţi! Dacă cel mic are febră şi vărsături care persistă mai bine de 24 de ore, nu se hidratează corespunzător, sunaţi la 112. Cu boala nu este de glumă!



Pagina a fost generata in 0.2263 secunde