Blestemul Cazinoului. Restaurarea, din nou amânată. A patra licitație contestată

1073
Blestemul Cazinoului. Restaurarea, din nou amânată. A patra licitație contestată - fondcazino-1568665026.jpg

Articole de la același autor

Turiștii au venit și au plecat. Cazinoul a rămas, constănțenii vin, se plimbă, iau o gură de aer sărat de mare și pleacă. Cazinoul rămâne în fiecare zi, semeț, în același loc pe faleza pustie. Cu fața spre oraș, ca și cum i-ar fi gardian de nădejde, Cazinoul piere puțin câte puțin, în fiecare zi, în timp ce se duce un război al licitațiilor și al amânării lucrărilor de reabilitare. 


Istoria-i zbuciumată se scrie încă și mulți deja se gândesc la blestemul Cazinoului. O nouă rundă de încercare de a salva clădirea de patrimoniu este pe cale să eșueze. Cea de-a patra licitație pentru atribuirea lucrărilor de reabilitare a fost contestată și urmează alte și alte proceduri ce vor întârzia și mai mult începerea restaurării propriu-zise.


Ca o lovitură sub centură, când aproape nimeni nu se mai aștepta să se întâmple asta, cu numai câteva ore înainte ca să expire termenul de depunere a contestațiilor la licitația recent încheiată, un consorțiu român a cerut reanalizarea ofertelor. Așa se face că, deocamdată, orice proceduri sunt blocate, până când Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor se va pronunța în privința renumitei licitații.
Vestea a căzut ca un trăznet la Primăria Constanța, mai ales că primarul Decebal Făgădău susține că deja se demaraseră procedurile pentru simplificarea pașilor și grăbirea demarării lucrărilor de renovare.


"Se pare că această epopee a Cazinoului din Constanța durează mai mult decât ne-am fi așteptat. Vineri, 13 septembrie, ultima zi pentru depunerea contestațiilor ne-a adus o veste tristă. Eu mă pregătisem, ținând cont că până în ultima zi nu au fost contestații, pentru a întâmpina atât Compania Națională de Investiții cât și constructorul la Constanța fie pentru semnarea contractului, fie pentru semnarea ordinului de începere. Din păcate, această contestație face ca acest proces să dureze încă o perioadă. Sper cât se poate de scurtă. Din momentul în care am aflat că s-a depus contestație de către un consorțiu participant la procedură, am sunat imediat la Compania Națională de Investiții, la Ministerul Dezvoltării Regionale, am vorbit cu vicepremierul și, respectăm dreptul fiecărui operator economic de a contesta, dar, pe de altă parte, pe noi ne interesează și dreptul nostru de a avea un monument, un simbol al României, restaurat. Tocmai de aceea, de îndată ce va primi și Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor această solicitare, reprezentanții CNI au pregătit deja întreaga documentație, astfel încât să o poată transmite imediat pentru a se analiza contestația. Din ce știu, consorțiul care a depus contestația are prețul mai mare decât prețul câștigător. Din ce știu consorțiul câștigător are o experiență mai mare decât cel care a făcut contestația. Fac apel la rațiunea operatorilor economici. Sper ca, dacă această contestație va fi respinsă, procesul de contestare să se oprească aici", a declarat, pentru "Cuget Liber", primarul Decebal Făgădău.


Cât mai rezistă bietul Cazinou?
Construcție trainică, imobilul se ține încă destul de bine "pe picioare", însă elementele de arhitectură, decorurile, detaliile care îl fac atât de spectaculos sunt în pericol. Coloanele, bordurile, ornamentele din exterior, dar și din interior sunt în multe locuri complet măcinate și s-au prăbușit, dezgolind cărămida bătrână și lăsând-o în bătaia vaporilor sărați, care o distrug fără milă.
"Îmi doresc să înceapă cât mai repede lucrările la Cazinoul din Constanța. Noi am făcut ce am putut, în sensul că l-am pus în siguranță, am încercat să-l conservăm, am depozitat cu mare grijă toate candelabrele, toate elementele ornamentale, dar tare mi-e că, încă o iarnă va produce prejudicii la Cazinoul nostru. Merităm un Cazino restaurat", a mai adăugat primarul Constanței.


"Este dreptul nostru de a avea Cazinoul restaurat!"
Edilul recunoaște că, în cazul în care va fi admisă contestația participantului la licitație, este un scenariu de coșmar și ar putea să întârzie luni în șir pornirea restaurării. "Din februarie 2015, de când au fost aprobați indicatorii tehnico economici au trecut patru ani și jumătate și trei licitații anulate. Nu vreau să mă gândesc ce ar însemna reiterarea acestui proces fără rezultat. În situația în care contestația va fi respinsă și se va semna contractul, în trei luni de zile trebuie să înceapă lucrările de restaurare, primele trei luni fiind necesare pentru realizarea proiectului tehnic. Noi le vom pune la îndemână absolut tot ce este necesar, cât mai repede, astfel încât lucrurile să se miște rapid. Vreau să fac apel la bunul simț al contestatorului: înțeleg că este dreptul său de a face această contestație, dar, mai presus de-atât, credeți-ne, este dreptul nostru de a avea Cazinoul restaurat", a subliniat primarul Decebal Făgădău.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0499 secunde