Bazele sportive, luate la verificat de inspectorii de muncă

306
Bazele sportive, luate la verificat de inspectorii de muncă - bazelesportiveitm-1467305338.jpg
Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța au luat la rând unitățile cu profil de activitate sportivă, pentru a identifica situațiile de muncă la negru. Acțiunile s-au derulat în cadrul campaniei naționale de identificatre a cazurilor de muncă nedeclarată, respectarea prevederilor legale referitoare la timpul de muncă și de odihnă, respectiv verificarea modului de respectare a cerințelor minime de securi-tate și sănătate în muncă. 


"Au fost verificate bazele sportive, cluburile sportive, centrele de fitness și alte activități sportive. Este vorba, în total, de 27 agenți economici de pe raza județului Constanța. Au fost sancționați contravențional doi angajatori, unde s-au aplicat trei sancțiuni, din care două amenzi contraven-ționale, în valoare de 11.500 de lei și un avertisment", a declarat directorul efectiv al ITM Constanța, Eugen Bola. 


Potrivit acestuia, printre deficiențele constatate, inspectorii de muncă au identificat situații în care nu era înregistrat și transmis în REGES contractul individual de muncă, în care nu era respectat repausul săptămânal și nu se făcea plata orelor suplimentare. 


De asemenea, Serviciul Control Securitate și Sănătate în Muncă a verificat 22 de angajatori și a dispus 30 de măsuri de remediere a necon-formităților constatate și au fost aplicate 30 de sancțiuni constând în 29 de avertismente și o amendă contravențională în valoare de 5.000 de lei. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3524 secunde