Avertisment de la Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor: “Măştile fashion nu ne protejează împotriva SARS-CoV-2!”

Marţi, 20 Octombrie 2020
345
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor atrage atenţia Ministerului Sănătăţii că în România se vând măşti de protecţie care induc în eroare consumatorii în privinţa protecţiei asigurate de aceste produse împotriva SARS-CoV-2.

Reprezentanţii APC solicită ministrului sănătății să dispună de îndată testarea măștilor comercializate în România. De asemenea, APC cere Direcției Generale a Vămilor să acorde atenția cuvenită procesului de vămuire a importurilor de măști de protecție și a altor materiale sanitare (dezinfectanți, combinezoane, viziere etc.) folosite în această perioadă pentru protecția împotriva SARS-CoV-2.

În plus, asociaţia face un apel către Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor să verifice de îndată dacă etichetarea acestor produse este înșelătoare.

APC solicită Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale să verifice conformitatea măștilor faciale de uz medical!

APC solicită Inspecției Muncii să verifice conformitatea echipamentelor individuale de protecție (semi-măști filtrante împotriva particulelor)!

“ În actualul context sanitar de creștere alarmantă a numărului de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2, fapt care a determinat impunerea purtării măștii de protecție în București și alte orașe mari ale țării, și în spațiile deschise, APC solicită instituțiilor statului român cu atribuții pe zona supravegherii pieței să verifice măștile de protecție respiratorie atât din punct de vedere al etichetării, cât și din punct de vedere al îndeplinirii parametrilor asumați de producător prin intermediul etichetei sau al ambalajului colectiv”, susţin reprezentanţii APC.

Cu privire la măștile fashion, APC face următoarele precizări pentru consumatori:

- sunt lavabile, reutilizabile și ajustabile,

- nu oferă protecție împotriva bacteriilor și virusurilor,

- oferă protecție doar împotriva inhalării prafului, polenului și stropirii cu picături mari de salivă,

- nu protejează împotriva Covid-19,

- nu sunt sterile,

- nu sunt dispozitive medicale, adică nu îndeplinesc cerințele standardului SR EN 14683:2019,

- nu sunt echipamente individuale de protecție, adică nu îndeplinesc cerințele standardului SR EN 149:2009.

Pagina a fost generata in 0.3219 secunde