Avarie RAJA. Mamaia Sat și o parte din Năvodari au rămas fără apă la robinete

114
Avarie RAJA. Mamaia Sat și o parte din Năvodari au rămas fără apă la robinete - apa-1509613676.jpg

Articole de la același autor

Pentru remedierea unei avarii survenite astăzi de dimineață la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, din vecinătatea Taberei de Copii Năvodari, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea de apă potabilă în zonă, în jurul orei 9,30.

Inițial, echipele RAJA au încercat să remedieze avaria cu conducta sub presiune, dar, în urma decopertării, s-a constatat necesitatea înlocuirii unui tronson de trei metri. Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din Mamaia Sat, Depozit 10 și Tabăra de Copii Năvodari.

"Ne cerem scuze tuturor abonaților afectați de lipsa apei, cărora le dăm asigurări că echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt", precizează reprezentanții RAJA.

Potrivit acestora, furnizarea apei va fi reluată în jurul orei 15,30.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1101 secunde