Autobuzele şcolare reintră pe trasee

Articole de la același autor
Începând de mâine, sens unic pe un bulevard important din Constanța
30 Septembrie 2020
Începând de astăzi, CT BUS reia traseele şcolare. Autobuzele de pe liniile E1, E2 şi E3 revin în circulaţie, în programul normal.
Reamintim că acestea nu au circulat luni, 5 octombrie, deoarece cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, în unitățile de învățământ preuniversitar nu s-au desfășurat cursuri.
Reamintim că acestea nu au circulat luni, 5 octombrie, deoarece cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, în unitățile de învățământ preuniversitar nu s-au desfășurat cursuri.
Linia E1 pleacă de la Gară, merge pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, până în cartierul Tomis Nord. Acest traseu acoperă Școala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea”, Școala nr. 7 „Remus Opreanu”, Școala nr. 29 „Mihai Viteazul”, Școala nr. 38 „Dimitrie Cantemir” și Grădinița „Amicii”.
Linia E2 pleacă din cartierul Km 5, pe Șoseaua Cumpenei, strada Soveja, până în zona Tomis Nord, și acoperă Școala nr. 40 „Aurel Vlaicu”, Școala nr. 23 „Constantin Brâncoveanu”, Școala nr. 29 „Mihai Viteazul”, Școala nr. 38 „Dimitrie Cantemir”, Grădinița „Amicii” și Grădinița „Delfinii jucăuși”.
Linia E3 pleacă din cartierul Palazu Mare, pe bulevardul Tomis - zona Tomis Nord şi deserveşte populația din Palazu Mare, Școlile nr. 14 și Grădinița nr. 39, Școala nr. 29 și Școala nr. 38.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 28 Septembrie 2020
Duminică, 04 Octombrie 2020
Sâmbătă, 26 Septembrie 2020
Sâmbătă, 26 Septembrie 2020
Luni, 05 Octombrie 2020