Atenție șoferi! Un nou sens giratoriu în zona Școlii Nr. 8

Miercuri, 18 Martie 2020
202
Continuă implementarea soluțiilor pentru decongestionarea traficului rutier din oraș. Astfel, pentru a preveni blocajele rutiere formate la intersecția bulevardului I.C. Brătianu cu strada Parâng a fost luată decizia amenajării unui sens giratoriu. Măsura a fost adoptată în cadrul Comisiei de Circulație, cu avizul Poliției Rutiere.

Potrivit administrației publice locale, amenajarea va fi una provizorie, va fi amplasată o "insulă centrală" încadrată de balize din plastic. Dacă sensul giratoriu se va dovedi util, acesta va fi permanentizat.

Intervențiile se vor desfășura la noapte iar pentru buna desfășurare a lucrărilor traficul rutier va fi restricționat parțial, în intervalul dintre 22.00 și 6.00. 



Pagina a fost generata in 0.395 secunde