Atenție, constănțeni! Trafic restricționat pe strada Mihai Viteazu din Constanța

Luni, 16 Septembrie 2019
124
Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe str. Mihai Viteazu, din municipiul Constanța, RAJA SA este nevoită să restricționeze traficul rutier pe această stradă, tronsonul delimitat de bulevardul Ferdinand și strada Cuza Vodă, din noaptea de luni, 16 septembrie, ora 23.00, până marți dimineață, 17 septembrie,  la ora 6.00. 


În vederea executării lucrărilor de reparații, zona va fi împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată Poliția Locală și Poliția Municipală. De asemenea, a fost informată și Regia Autonomă de Transport în Comun, care a luat măsuri pentru devierea liniilor 44, 51, 101, 48 și 42 după următorul itinerar: Poarta 2 - bulevardul Ferdinand - str. I.G. Duca, pe ambele sensuri. 


Consumatorii din zonă nu sunt afectați de aceste lucrări, întrucât echipele RAJA vor efectua intervențiile cu conducta sub presiune.


"Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că RAJA Constanța va face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt, astfel încât tronsonul afectat să poată fi redat circulației în cele mai bune condiții", precizează reprezentanții RAJA. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2947 secunde