Asociația ADAPTO a luat inițiativa: construiește punți între factorii de decizie, pentru cei cu nevoi speciale

273

Articole de la același autor



Un eveniment marcant s-a desfăşurat marţi, 29 iunie, la un hotel din Constanța, unde s-au pus bazele construirii unui dialog sustenabil între reprezentanţii instituţiilor locale, ONG-uri şi asociaţii care apără drepturile persoanelor cu nevoi speciale. Este pentru prima dată când la aceeaşi masă s-au aşezat principalii factori de răspundere care pot schimba în bine viaţa persoanelor cu dizabilităţi.






Peste 15 ONG-uri guvernamentale şi neguvernamentale, asociaţii, reprezentanţi ai Prefecturii, Consiliului Judeţean, Direcţiilor de Asistenţă Socială, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, profesori ai Liceului Tehnologic Independenţa, reprezentantul Facultăţii de Psihologie, Universitatea „Ovidius” şi voluntari, cu toţii au răspuns invitaţiei Asociaţiei pentru Promovarea Egalităţii între Tineri ADAPTO din Constanţa, care au realizat o punte a dialogului cu această ocazie. Sufletul evenimentului a fost Raluca Oancea, coordonatoarea proiectului, o mână de om care a reuşit ce nu au putut nici instituţiile abilitate, să-i aducă pe calea dialogului pe toţi factorii decidenţi pentru cauza persoanelor cu nevoi speciale. „Proiectul se numeşte „Construim punţi pentru un dialog durabil” şi suntem în parteneriat cu organizaţia „EBAGEM” din Turcia. Ce ne dorim, este exact cum spune şi numele proiectului, să construim şi să îmbunătăţim dialogul durabil cu instituţiile publice, cu persoanele cu dizabilităţi şi cu organizaţiile neguvernamentale, toţi avem aceeaşi dorinţă să îmbunătăţim lucrurile muncind împreună”, a declarat Raluca Oancea.





Organizaţia din Turcia, partener în programul european pentru persoanele cu nevoi speciale

Evenimentul a făcut parte din proiectul „Enable Bridges with Sustainable Dialog” pe care asociaţia constănţeană îl are în derulare, pe durata unui an de zile împreună cu organizaţia EBAGEM din Mersin, Turcia. În deschiderea întâlnirii au fost prezenţi online şi reprezentanţii organizaţiei turce. Volkan Muderrisoglu, membru EBAGEM a subliniat importanţa parteneriatului şi că au foarte multe de învăţat de la colegii români pe problemele persoanelor cu nevoi speciale, susţinând că în ţara sa organizaţiile şi instituţiile statului nu sunt atât de aplecate nevoilor acestor persoane. Proiectul va atinge punctul important odată cu organizarea summit-ului în luna decembrie la Mersin, Turcia, unde vor participa 150 de persoane care au trecut prin toate etapele proiectului de informare şi comunicare, cursuri de formare a formatorilor care vor fi specializaţi în problemele de educaţie, formare şi integrare în societate. La eveniment au fost prezente şi persoane cu nevoi speciale, printre care Ion Gembăşanu, preşedintele Asociaţiei Judeţene Constanţa a Sportului pentru Persoanele cu Handicap care a ridicat două probleme stringente: lipsa rampelor de acces pentru persoanele dependente de fotoliul rulant la intrarea în instituţiile publice şi în mijloacele de transport în comun, dar şi lipsa susţinerii din partea conducerii actuale a sportului pentru persoanele cu nevoi speciale. Toţi factorii de răspundere ai instituţiilor publice au promis că vor conlucra mai bine şi că vor rezona la nevoile imediate ale cetăţenilor care sunt la fel ca noi, dacă nu, mai umani, mai empatici.





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5623 secunde