Asistență psihologică telefonică pentru cei afectați de pandemia de COVID 19
Articole de la același autor
CIRC ÎN MIEZ DE NOAPTE, la Constanța: polițist de la Locală, amendat de agent de la Rutieră!
03 Aprilie 2020
GALERIE FOTO / Unde-i starea de urgență?! Străzi și magazine aglomerate, în Constanța!
03 Aprilie 2020
Reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale anunță că se alătură inițiativei lansate de Emotional Intelligence Research Association și pune la dispoziția celor aflați în nevoie Linia de Consiliere Psihologică și Suport Emoțional. Este vorba despre persoane spitalizate, aflate în carantină sau în izolare, pentru personalul medical supus stresului, precum și pentru persoanele puternic afectate de pandemia de COVID 19. Linia telefonică este funcțională de vineri, 8 mai, și poate fi apelată din orice rețea la numărul 021.9696.
"Apelurile vor fi preluate în fiecare zi, în intervalul 09:00-21:00, de psihologi atestați și specializați în consiliere-suport și gestionarea situațiilor de viață stresante, afiliați EmIRA. Psihologii voluntari au beneficiat de o serie de programe de instruire, pentru a răspunde eficient și punctual în situații de asemenea natură. În cadrul acestui proiect umanitar, STS asigură soluția de tip call-center pentru preluarea apelurilor de către psihologii înscriși pe platforma tehnică. Totodată, STS garantează funcționalitatea în condiții optime și asigură mentenanța serviciului apelabil din orice rețea telefonică mobilă sau fixă", a transmis STS.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 07 Mai 2020
Sâmbătă, 09 Mai 2020
Luni, 11 Mai 2020
Luni, 11 Mai 2020
Luni, 11 Mai 2020
Vineri, 08 Mai 2020
Vineri, 08 Mai 2020
Marţi, 05 Mai 2020
Sâmbătă, 02 Mai 2020
Sâmbătă, 02 Mai 2020