Aproape 120.000 persoane angajate în primul semestru al anului 2021

Sâmbătă, 24 Iulie 2021, 18:53
217
Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, în primul semestru al anului 2021, au fost încadrate în muncă 118.066 persoane.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 iunie 2021, 54.982 au peste 45 de ani, 24.503 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 19.518 au între 25 și 35 de ani, iar 19.063 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 12.888 tineri NEET). Numărul femeilor încadrate este de 54.950, iar al bărbaţilor de 63.116, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 46,54 %, respectiv de 53,46%.

În funcţie de rezidenţă, 61.227 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 56.839 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (39.599), profesionale (28.318), gimnaziale (26.244), 11.855 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele șase luni ale anului 2021, 56.266 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.253 secunde