Aprecieri pentru un jandarm din Constanța, după misiunea în Afganistan

225
Aprecieri pentru un jandarm din Constanța, după misiunea în Afganistan - jandarm-1602573949.jpg

Articole de la același autor

Plutonierul adjutant Ionuț Traicu, din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța a fost unul dintre cei 16 militari care, în august 2019, a plecat într-o misiune în Afganistan, unul dintre cele mai grele teatre de operații. Misiunea a durat șase luni și s-a desfășurat în cadrul campaniei NATO Resolute Support 2019.

„Avem drapelul și îl ducem acolo cu tot sufletul în teatrul de operații. Mergem să împărtășim cunoștințele noastre celor de acolo și ne rugăm la bunul Dumnezeu să ne întoarcem cu bine și sigur o vom face. Amândoi copiii reprezintă simbolul meu, sufletul meu și îl voi purta acolo cu mine. Eu am discutat deja cu ei, sunt cuminței învață foarte bine și vor merge tot așa înainte”, declara militarul la plecarea în misiune.

Astăzi, plt. adj. Ionuț Traicu a primit o nouă distincție pentru activitatea desfășurată în misiunea respectivă, unde a consiliat, instruit și asistat forțele de securitate afgane.

„Îți mulțumim pentru modul în care ne reprezinți și ne mândrim cu tine, Ionuț!”, i-au transmis colegii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9069 secunde