Anumite categorii de persoane vor primi gratuit seturi de măști de protecție

225
Anumite categorii de persoane vor primi gratuit seturi de măști de protecție - 121180743x2xlarge-1591722909.jpg

Articole recomandate

Anumite categorii de persoane vor primi gratuit un set de 30 de măști de protecție pe lună, potrivit unui proiect de lege adoptat, marți, de Comisia pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților.


Proiectul are ca obiect achiziționarea de măști de protecție de către Ministerul Sănătății, prin UNIFARM SA, pentru protecția cetățenilor români împotriva virusului COVID-19 și distribuirea acestora, informează Agerpres.


Potrivit unui amendament adoptat de către deputații de specialitate, articolul 1 prevede că prin prezenta lege se acordă gratuit un set de 30 de măști de protecție, lunar, pentru: persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei; pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009; persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art. 42 și 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.


În vederea asigurării protecției cetățenilor de pe teritoriul României în actualul context epidemiologic determinat de răspândirea noului coronavirus, Ministerul Sănătății achiziționează, prin Compania Națională Unifarm SA, măștile de protecție, conform standardelor europene în vigoare, preponderent de la producători interni. Fondurile necesare achiziționării și distribuției măștilor de protecție către populație se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, prevede un alt amendament adoptat de comisie.


Potrivit unui alt amendament, autoritățile publice locale au obligația să întocmească liste nominale cu persoanele beneficiare și să le transmită direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în vederea stabilirii necesarului de repartizat. Distribuirea măștilor de protecție se realizează de către Ministerul Sănătății, prin direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, către autoritățile publice locale. Autoritățile publice locale asigură distribuirea măștilor de protecție, în mod gratuit, către fiecare beneficiar.


"Prevederile prezentei legi se aplică până la încheierea pandemiei de coronavirus COVID-19, declarată oficial de către Organizația Mondială a Sănătății", se mai arată în raportul Comisiei de sănătate a Camerei Deputaților.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3685 secunde