Amenzi usturătoare și zeci de muncitori prinși că lucrau la negru, în Constanța

Vineri, 05 Mai 2017
447
Serviciul Control Relații de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) a verificat în luna aprilie un număr de 260 de agenți economici, din care 48 au fost sancționați. În același timp, au fost aplicate 40 de amenzi, în valoare de 337.400 lei, opt avertismente și s-au dispus 421 de măsuri cu termen de remediere a neconformităților. Totodată, au fost depistați 21 de angajatori care practicau munca nedeclarată, cu sun număr de 83 de persoane care nu aveau încheiate contracte individuale de muncă sau pentru care contractul individual de muncă nu era transmis în REVISAL.


Tot luna trecută, au avut loc și o serie de acțiuni de control privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, desfășurate în cadrul Campaniei Naționale "O zi pe săptămână". De data aceasta, ele au vizat fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase, verificări derulate atât pe timpul zilei, cât și noaptea. 


La final, s-a constatat că patronii nu respectă prevederilor legale privind evidența orelor de lucru prestate de salariați, iar mulți dintre ei încalcă prevederile legale referitoare la încheierea în formă scrisă și transmiterea în REVISAL a contractului individual de muncă. 


Pe de altă parte, aceștia nu au respectat prevederile privind acordarea drepturilor salariale restante și au încălcat prevederile legale privind munca suplimentară și munca de noapte.


La rândul lor, inspectorii din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă din cadrul ITM au verificat alți 180 de angajatori, au dispus 389 măsuri de remediere a neconformităților constatate și au aplicat 14 amenzi contravenționale în valoare de 50.500 lei.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.224 secunde