Alte 868 cazuri noi de persoane infectate cu Sars - CoV – 2

283
Alte 868 cazuri noi de persoane infectate cu Sars - CoV – 2 - ca41533e498a4b109fd8b4d3853df6a4-1630233865.jpg
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 868 de cazuri noi de persoane infectate cu Sars - CoV – 2, din care 36 numai la Constanţa. Până astăzi, 34.528 de persoane infectate au decedat. În intervalul 28- 29 august au fost raportate de către INSP 19 decese (nouă bărbați și zece femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Mureș, Olt, Prahova, Teleorman și Vrancea.

Dintre cele 19 decese, un a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, patru la categoria 50-59 ani, şase la categoria de vârstă 60-69 ani, trei la categoria de vârstă 70-79 ani și cinci la categoria de vârstă peste 80 ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. De asemenea, în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 1.938. Dintre acestea, 269 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.069.843 de teste RT-PCR și 2.363.301 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.314 teste RT-PCR (2.865 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.449 la cerere) și 18.650 de teste rapide antigenice. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9544 secunde