Afacerea Paștele Blajinilor: îmbulzeală, speculanți și sufletele… adormiților

1516

Articole de la același autor

Timp de două zile, constănțenii îi pomenesc pe cei răposați. Încă de duminică dimineață, cu mic cu mare, familiile au umplut cimitirele din municipiu pentru a sărbători Paștele Blajinilor, așa cum se obișnuiește la o săptămână după Paște. Au vopsit din nou ouă roșii, au frământat și copt cozo-nac și au venit la gropile celor ridicați la ceruri pentru a-i pomeni și a le cinsti amintirea.

Așa cum este tradiția, Paștele Blaji-nilor se serbează lunea de după Du-minica Tomei (prima duminică după Paște). Însă, la Cimitirul Central, forfota a început încă de duminică dimineață, în ciuda celor câteva picături de ploaie și a norilor. Mai spre prânz, câteva raze de soare le-au îmbiat pe rudele morților să întindă adevărate picnicuri pe cavourile spălate și împodobite cu flori proaspete.

Forfotă cu preoți și vânzători ambulanți

"Ieșim la mormintele celor dragi pentru a ne manifesta dragostea și iubirea și pentru a spune o rugăciune pentru sufletele lor", ne spune o femeie cu doliu pe cap, grăbită să găsească un preot care să sfințească bucatele și vinul roșu. Preoții au fost de-a dreptul "vânați" în furnicarul de lume, însă s-au mobilizat din toate parohiile, tocmai pentru ca enoriașii să nu aștepte prea mult.

Foarte bine s-au organizat și vânzătorii ambulanți, care au ocupat strategic cele mai bune locuri la porțile de acces în cimitire. Dacă aveai nevoie de flori, lumânări mici, lumânări mari, chibrituri, orice găseai la ei. Narcisele le dădeau cu 2 lei buchetul, lumânările cu 2 până la 5 lei, chibriturile cu un leu.

Cerșetorii, goniți de oamenii de pază

Chiar la intrarea în cimitir au fost tocmiți și oamenii de pază, pentru a nu lăsa să intre cerșetori cu nemiluita, care să agaseze enoriașii ieșiți la picnic, lângă crucile adormiților. "A fost o idee bună să nu-i mai primească pe toți. Ăștia vin cu sacul și umblă după tine, nu te lasă până nu le dai un pachet. Îl bagă în sac și merg la altcineva, să le ceară și acolo. Nici nu poți să faci toate rânduielile că ei sunt călare pe mormânt", ne-a povestit un vârstnic. Bărbatul venise împreună cu fiii săi, nurorile și nepoții, să-și cins-tească soția moartă. Cu toții stăteau la masă, în jurul gropii, ciocnind ouă roșii, glumind și depănând amintiri dragi.

Cei care au preferat să evite aglomerația de duminică vor merge astăzi la cimitir, așa că aglomerația din împrejurimi se va repeta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6261 secunde