Activitate la foc continuu, la Spitalul Judeţean Constanţa, în ajun de An Nou

730
Activitate la foc continuu, la Spitalul Judeţean Constanţa, în ajun de An Nou - activitatelafoccontinuu1-1609266058.jpg

Articole recomandate

Activitatea medicală nu va fi afectată de zilele libere prilejuite de Revelion, la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, iar liniile de gardă se vor desfăşura normal.



„La fel ca şi până acum, pacienţii vor fi preluaţi non-stop, investigaţi şi, după caz, spitalizaţi. Vă reamintim că preluarea pacienţilor în Unitatea de Primiri Urgenţe se face conform reglementărilor în vigoare. Astfel, se efectuează triajul epidemiologic pentru toţi pacienţii care se prezintă la Unitatea de Primiri Urgenţe, indiferent de mijloacele cu care sunt aduşi, Ambulanţă, SMURD sau mijloace proprii”, explică purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Constanţa, Crina Kibedi.


Zona de triaj epidemiologic este situată în-afara UPU, în modulele special amenajate în imediata apropiere a Unităţii Primiri Urgenţe, iar cadrele medicale sunt pregătite pentru preluarea unui flux crescut de pacienţi, în condiţii de maximă siguranţă. „Totodată, este important de reţinut că timpul petrecut în UPU pentru pacienţii suspecţi de infecţia cu noul coronavirus poate fi prelungit, având în vedere că, în afară de investigaţiile uzuale, se recoltează testul COVID şi, automat, timpul se prelungeşte până la sosirea rezultatului, în funcţie de care se decide mai departe spitalul sau secţia în care pacientul urmează să fie internat, dacă situaţia o impune”, mai precizează reprezentantul SCJU.


De asemenea, numărul de telefon 0736/603.824, înfiinţat special pentru solicitarea informaţiilor despre pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, este disponibil zilnic, între orele 10.00 şi 13.00, ca şi până acum. În data de 1 ianuarie 2021, în cabinetele din cadrul Ambulatoriului de Specialitate – Policlinică, nu vor fi efectuate consultaţii.


„Îi asigurăm pe constănţeni că se iau toate măsurile pentru asigurarea unui act medical continuu şi de calitate, stocurile de medicamente sunt în permanenţă actualizate şi se depun toate eforturile pentru a fi protejaţi atât pacienţii, cât şi personalul angajat. Pentru siguranţa dumneavoastră şi a celor din jur, vă sfătuim să aveţi în continuare răbdare şi să respectaţi cu stricteţe recomandările autorităţilor. Evitaţi aglomeraţiile, renunţaţi la tradiţionalele reuniuni de sărbători, fiţi cumpătaţi şi nu ieşiţi din casă decât dacă situaţia o impune”, transmite directorul medical al unităţii medicale, dr. Marius Prăzaru.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3549 secunde