Absolvenții de liceu se pot înscrie la AJOFM pentru căutarea unui loc de muncă

250
1
Absolvenții de liceu se pot înscrie la AJOFM pentru căutarea  unui loc de muncă - absolventi-1497185854.jpg

Articole de la același autor

Elevii de clasa a XII-a și-au finalizat deja studiile, așa că până pe data de 25 iulie sunt așteptați să se înscrie în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru a beneficia de asistență personalizată în vederea identificării și ocupării unui loc de muncă.

Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Trebuie menționat că absolvenții care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă și nu urmează o formă de învățământ, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare, pot solicita acordarea indemnizației de șomaj.

Acest drept se acordă absolvenților, la cerere, pe o perioadă de șase luni, calculată de la data expirării celor 60 de zile de la absolvire și constă într-o sumă fixă, lunară, neimpozabilă al cărei cuantum este de 250 lei.

Termenul de 60 de zile de la data absolvirii este termen de decădere din drepturi. În cazul în care absolvenții nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la terminarea studiilor, ei au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizație de șomaj.

Absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, înregistrați la AJOFM, în situația în care se angajează cu program normal de lucru, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o primă de încadrare în cuantum de 500 lei.

Comentează știrea

STOIAN STANCIU
12 iunie 2017
OFERTA DE LUCRU ACASA

Daca doriti sa castigati bani,lucrand acasa pe calculator in limita timpului disponibil,fara stres si fara sefii cere-ti detalii la email [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3778 secunde