A crescut numărul de infectări cu Covid-19. Opt cazuri noi la Constanța
Articole de la același autor
Casa de Pensii Constanţa, luată cu asalt de urmaşii persecutaţilor etnic. „Vrem să scăpăm de grijă!”
24 Iunie 2021
Complexul „Burebista” vă aşteaptă la masă. Un nou restaurant cu specific pescăresc, deschis la Istria
04 August 2021
Cabinetele medicilor de familie, asaltate de copii bolnavi. „Nu s-a ajuns la capacitate maximă!”
04 August 2021
Semnal de alarmă! Nu vă panicați, dar nici nu ignorați! „Am reînceput să internăm cazuri de Covid”
05 August 2021
Dr. Laurențiu Bădescu, la sfârșitul mandatului de manager al Ambulanței Constanța: „Fiecare zi a fost o provocare!”
13 Iulie 2021
Numărul cazurilor de Covid-19 a început să crească ușor, în întreaga țară. Astfel, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 244 cazuri noi de persoane infectate cu Sars- CoV - 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Dintre acestea, opt sunt la Constanța. Până astăzi, 34.300 de persoane diagnosticate au decedat. În intervalul 4-5 august au fost
raportate de către INSP două decese (bărbați), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Iași și Prahova.
Dintre acestea, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani și celălalt la categoria de vârstă 70-79 ani.
De asemenea, în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 489. Dintre acestea, 72 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.761.565 de teste RT-PCR și 1.913.902 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.678 de teste RT-PCR (5.568 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.110 la cerere) și 15.651 de teste rapide antigenice.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 25 Iulie 2021
Marţi, 03 August 2021
Duminică, 25 Iulie 2021
Joi, 22 Iulie 2021
Miercuri, 21 Iulie 2021
Duminică, 18 Iulie 2021
Vineri, 30 Iulie 2021
Marţi, 20 Iulie 2021
Marţi, 20 Iulie 2021