8.344 de persoane au participat, anul acesta, la cursurile ANOFM

200
8.344 de persoane au participat, anul acesta, la cursurile ANOFM - cursurisursaofertemunca-1603366572.jpg

Articole de la același autor

În primele nouă luni ale anului 2020, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 8.344 persoane.


Dintre acestea, 4.846 sunt șomeri, 2.282 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie. 1.194  persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare, iar 22 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, alții decât șomerii.


În perioada de referinţă au fost organizate 316 de programe de formare profesională gratuite dintre care, 174 programe de calificare/recalificare şi 142 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare.


Principalele meserii/ocupaţii, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în perioada ianuarie - septembrie 2020 sunt: inspector/ referent resurse umane – 584, operator introducere, prelucrare, validare date – 409, agent de securitate  - 408, lucrător în comerț – 400, frizer - coafor – manichiurist - pedichiurist – 247, bucătar – 214, contabil - 213, coafor - 154, competențe cheie – comunicare în limba română – 146, instalator instalații tehnico sanitare și gaze – 127.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.672 secunde