500 de joburi disponibile, la bursa locurilor de muncă de la UMC

Luni, 26 Iulie 2021, 21:31
397
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt aşteptate în cursul zilei de marți, 27 iulie, la sediul Universităţii Maritime din Constanţa, unde Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează bursa locurilor de muncă. Evenimentul va avea loc în intervalul orar 9.30 -12.30 şi are ca scop facilitarea accesului persoanelor interesate de ofertele disponibile şi înteracţiunea directă cu agenţii economici.

Potrivit reprezentanţilor AJOFM, bursa locurilor de muncă reprezintă o oportunitate de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru ca şomerii să poată alege un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale sau să se informeze despre ocupaţiile cu posibilităţi mai mari de angajare pe termen mediu şi lung.

La această întâlnire va participa şi ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Maria Mareş şi Danteş Nicolae Bratu, inspector general de stat în cadrul Inspecţiei Muncii.

Până la acest moment, şi-au manifestat intenţia de a participa la eveniment, 28 de agenţi economici, cu 500 de oferte de muncă. 15 joburi le sunt rezervate persoanelor cu studii superioare, 50 muncitorilor necalificaţi, iar celelalte, în mare parte, celor care au afaceri în Horeca.



Pagina a fost generata in 0.3017 secunde