45 de ani dedicați cercetării complexe a Mării Negre

192
45 de ani dedicați cercetării complexe a Mării Negre - 45deanidecercetare-1425057734.jpg

Articole de la același autor

Duminică, pe 1 martie, se împlinesc 45 de ani de la înființarea Institutului Român de Cercetări Marine (IRCM). Actualul Institut Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" (INCDM) din Constanța, continuator al IRCM, are o istorie bogată consacrată cercetărilor mediului Mării Negre.

Institutului Român de Cercetări Marine (IRCM) a fost înființat prin comasarea stațiunilor de cercetare existente, preluând și continuând tradiția acestora. Stațiunea Zoologică Marină de la Agigea, înființată prin Decretul regal nr. 810 din 1 martie 1926, a fost prima entitate de cercetări marine din România, aflată în administrarea Universității "Alexandru I. Cuza" din Iași. Stațiunea s-a făcut cunoscută în primii ani de activitate prin numeroasele lucrări publicate mai ales de prof. Ioan Borcea, întemeietorul ei, și de o serie de colaboratori sau elevi ai săi: Constantin Motaș, Eugen Macovschi, Mihai C. Băcescu, Sergiu Cărăușu, Adriana Antoniu-Murgoci, Eugen A. Pora, Radu Codreanu, Petru M. Șuster, Mihai Constantineanu și alții.

În anul 1932, ilustrul naturalist Grigore Antipa a înființat Institutul Bio-Oceanografic din Constanța, cu cele două rezervații și stațiuni de cercetare, cea de la Agigea și cea de la Capul Kaliacra (Bulgaria). Institutul Bio-Oceanografic din Constanța a fost transformat în 1949 în Stațiunea de Cercetări Marine și Proiectări Piscicole.

Ulterior, în perioada 1960 - 1970 s-a ajuns ca, pe o lungime de litoral de numai 25 km, să funcționeze cinci unități de cercetare marină cu tutelare diferită, care desfășurau într-o oarecare măsură activități în paralel, fiecare cu mijloace proprii relativ modeste. Ca urmare, a devenit necesară unificarea bazei materiale, informaționale și a personalului într-o instituție cu un plan de cercetare marină unitar, în concordanță cu necesitățile economiei naționale și cu tendințele existente în acest domeniu de activitate pe plan mondial. La 1 martie 1970, a fost fondat astfel Institutul Român de Cercetări Marine (IRCM), ca rezultat al fuzionării celor cinci instituții menționate anterior, cu scopul îndeplinirii dezideratelor precizate, în spiritul continuării tradiției anterioare în cercetarea marină inițiată de predecesorii Ioan Borcea și Grigore Antipa.

În primii 10 ani de existență, IRCM, ca instituție de cercetare pluri- și interdisciplinară, a funcționat în structura Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie. După 1980, institutul a fost subordonat temporar Ministerului Învățământului (1981), apoi Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (1982) și ulterior Centralei Peștelui și Industrializării Peștelui (CPIP) (1982 - 1989). După Revoluția din decembrie 1989, IRCM a fost afiliat Ministerului Mediului (1990), respectiv Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului (MAPPM).

În anul 1999, sub autoritatea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, a fost înființat Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa", prin reorganizarea Institutului Român de Cercetări Marine. În scopul recunoașterii tradiției centenare și a continuității oceanologiei naționale, institutul este denumit după profesorul Grigore Antipa (1867 - 1944), fondatorul școlii românești de ecologie marină.

În prezent, INCDM "Grigore Antipa" Constanța participă activ în diferite programe de cercetare-dezvoltare cu finanțare națională și internațională, fiind implicat în numeroase propuneri pentru noul program european de finanțare a cercetării științifice Orizont 2020. Instituția este condusă, încă din 1990 de dr. ing. Simion Nicolaev.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.6984 secunde