3.000 de persoane, trimise în carantină sau izolare după intrarea în țară în ultimele 24 de ore

245
3.000 de persoane, trimise în carantină sau izolare după intrarea în țară în ultimele 24 de ore - 1523357290522303s4-1592643165.jpg

Articole recomandate

Poliția de Frontieră a anunțat, sâmbătă, că în ultimele 24 de ore aproximativ 88.900 de persoane au tranzitat frontiera, pentru 3.000 dintre acestea fiind dispusă măsura carantinării sau izolării la domiciliu, conform Digi24.


Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în ultimele 24 de ore au tranzitat punctele vamale aproximativ 88.900 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 36.500 mijloace de transport, dintre care 46.600 de persoane pe sensul de intrare în țară și 42.300 pe cel de ieșire.


Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 55.900 de persoane și 23.500 de mijloace de transport. Peste 3.000 de persoane au fost trimise în carantină sau izolare la domiciliu.


"În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 3.071 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F. Nădlac I - 313 (din care 188 pe jos), P.T.F. Borș – 643, P.T.F. Nădlac II – 1.558, P.T.F. Petea - 336, P.T.F. Vărșand - 20 etc", se arată în comunicat.


Polițiștii de frontieră au descoperit 50 de infracțiuni și contravenții, nu au permis intrarea în țară a 20 cetățeni străini, care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege, și ieșirea a 8 cetățeni români din diferite motive legale.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2223 secunde