Ura este o boală. Iată cum te poți trata!

1455
Ura este o boală. Iată cum te poți trata! - ura-1348839869.jpg
Tuturor ni se întâmplă să avem zile bune sau zile mai puțin favorabile, iar când lucrurile nu merg așa cum ne așteptăm, în mintea noastră se derulează tot felul de întrebări: "De ce tocmai mie?" .


Tendința de a dramatiza situațiile cotidiene este un atribut al firii umane. Un prim remediu în lupta cu sentimentele care sunt toxice pentru psihic este să elimini stările de ură, invidie, răutate, regret sau resentiment. 
De asemenea, nu uita să îți amintești toate lucrurile bune din viața ta pentru a reuși să fii împăcat mai întâi cu propria persoană și apoi cu cei din jur. Trăirile ostile, provocate de amintiri neplăcute nasc resentimente, de aceea iertarea te eliberează de energia negativă.
"Ura este o emoție absolut firească, ce ia naștere din contactul cu lucrurile adverse. Acest sentiment trebuie exprimat, dar exteriorizarea sa trebuie făcută într-un mod lipsit de agresivitate, trebuie să vorbești cu persoana pentru care simți ură. Cel mai bun remediu în acest caz este comunicarea asertivă" a explicat psihoterapeutul Maria Boldea. 
Acest tip de comunicare implică abilitatea și curajul persoanei de a-și exprima sentimentele, gândurile, opiniile, într-un mod deschis, fără a încălca dreptul altor persoane cu care intră în contact. Astfel, se realizează echilibrul necesar dintre comportamentul pasiv și cel agresiv. Cel mai bun sfat pentru a preveni apariția sentimentelor negative precum ura este ca persoana în cauză să încerce să dezvolte relații bazate pe respect reciproc, în care să nu existe frustrare și dificultăți de comunicare. 


Dă frâu liber sentimentelor! 
Curajul de a spune lucrurilor pe nume este un alt obicei care ajută la menținerea sănătății psihice. 
Atunci când un om este furios sau deprimat el are tendința de a acționa agresiv atât pe plan verbal cât și comportamental. Atunci când gândurile negative sau nemulțumirile nu sunt verbalizate, creierul elimină așa-numitul hormon al stresului. 
De aceea, un bun control al emoțiilor ajută la soluționarea problemelor interpersonale și implicit la eliminarea sentimentelor de ură care iau naștere din frustrarea individului nemulțumit de sine. Ura este o formă de intimitate ce dă naștere unor sentimente de dușmănie față de o persoană, degenerând într-un sentiment extrem de antipatie și dispreț. Comunicarea te ajută să îți gestionezi favorabil trăirile. 
Alina RADU


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 08 Septembrie 2012
Stire din Sănătate : Care  sunt valorile normale ale colesterolului?
Sâmbătă, 15 Septembrie 2012
Stire din Eveniment : Care sunt bolile incompatibile cu șofatul
Sâmbătă, 08 Septembrie 2012
Stire din Cetățenești : "Misterioasa" boală care lovește năprasnic
Pagina a fost generata in 1.6726 secunde