Un nou cabinet de optometrie, deschis la Constanța

919

Articole de la același autor

Cu o experiență de 21 de ani în domeniul optometriei, "Cătălina Optic" a inaugurat, zilele acestea, cel de-al treilea cabinet de optometrie și optică medicală din Constanța. Cei care au fost prezenți la eveniment au beneficiat de prescripții de ochelari gratuite și reduceri pentru toate produsele achiziționate în ziua inaugurării.

Fiind pe piața constănțeană încă din 1992, cabinetul de optometrie și optică medicală "Cătălina Optic" a oferit pacienților o serie de servicii adaptate nevoilor acestora: diagnostic și prescripție de ochelari.

"«Vino să vezi! Ochelarii potriviți, dar ochelarii de care ai nevoie pentru succesul pe care îl meriți!» Lucrând pas cu pas, prin profesionalism, consiliere, noutate și inovație, imaginea și succesul devin o certitudine. Cu ajutorul echipei de profesioniști, urmărim obiectivul companiei, promovăm calitatea și imaginea clară, concentrându-ne atenția către necesitățile fiecărui purtător de ochelari", declară Cătălina Rotaru, optometrist în cadrul cabinetului "Cătălina Optic".

Servicii de calitate și reduceri pe măsură

Începând de luna acesta, specialiștii cabinetului de optometrie lansează cardul de fidelitate și oferă reduceri de 20% pentru orice produs achiziționat în săptămâna 2-7 septembrie, în noua locație din Bd. 1 Mai nr. 2, Bl. J10, Constanța.

"Lansarea cardului de fidelitate vine ca o completare a serviciilor oferite până în prezent și răsplătește încrederea pacienților și a clienților care le-au ales de fiecare dată. Astfel, de fiecare dată când se întorc în cabinet, cardul devine o modalitate utilă de a beneficia de aceste servicii", completează optometristul.

Consiliere specializată pentru fiecare client

Pe lângă serviciile medicale oferite în toate cele trei cabinete de optometrie, specialiștii oferă consiliere specializată în alegerea ochelarilor de vedere, a lentilelor de contact și a soluțiilor de întreținere, cât și pentru alegerea accesoriilor: ochelari de soare cu lentilele colorate, clasice, cât și pe cei cu lentile polarizate, lentilele fotocromatice sau transparente cu filtru UV. Lentilele polarizate oferă un contrast mai bun al imaginilor prin blocarea luminii reflectate considerată parazită în suprafețele orizontale, cum ar fi apa, zăpada, șoseaua sau nisipul, dar și prin oprirea radiațiilor UV.

Lentilele fotocromatice se închid și se deschid la culoare în funcție de intensitatea luminii solare. Pot fi folosite atât în aer liber, cât și în încăpere. Acestea oferă protecție ochiului prin filtrarea 100% a radiațiilor UV.

Calitatea de bază a ochelarilor de soare este filtrul UV, elementul care protejează ochii de razele puternice ale soarelui. Acesta este un tratament special, ce se aplică pe suprafața lentilelor pentru protecția ochilor împotriva radiațiilor ultraviolete. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3625 secunde