X
X
Mai multe ştiri online:

Uleiul din germeni de grâu nerafinat vă protejează pielea

Ştire online publicată Miercuri, 11 Decembrie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Uleiul din germeni de grâu nerafinat este unul dintre cele mai benefice uleiuri, fiind foarte bogat în vitamine și minerale. Specialiștii spun că acesta are beneficii extraordinare pentru piele, datorită cantității de alfa-tocoferol-vitamina E, un puternic antioxidant al cărui rol este de a proteja pielea de efectele nocive ale radicalilor liberi. 


De asemenea, uleiul din germeni de grâu conține și alte vitamine binefăcătoare pentru piele: vitaminele A, D, F și K, iar alte elemente benefice din componența acestui ulei sunt acizii grași esențiali, care sprijină funcțiile fiziologice esențiale pentru sănătatea celulelor. 


Apoi, proteinele și lecitina sunt alte componente ale acestui ulei, fiind elemente esențiale în generarea țesuturilor, cu rol de bază în regenerarea celulelor țesutului mușchilor, părului, unghiilor și pielii.


Practic, o concentrație de 0,5 % determină o creștere cu 100 % a regenerării celulare în numai trei zile. 


Totodată, acest ulei este recomandat pentru pielea sensibilă din jurul ochilor, dar și pentru pielea uscată și devitalizată. 
Dacă este folosit ca ulei de masaj, el protejează nervii și musculatura țesutului, oxigenând și favorizând detoxifierea pielii. De asemenea, tonifică și revitalizează, normalizează tonusul și restabilește echilibrul epidermei, hrănind în profunzime pielea. 


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.3518 secunde