Turismul balnear, asul din "mâneca" stațiunilor din sudul litoralului

352

Articole de la același autor

Mangalia a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, Conferința Națională pentru Turismul în Sănătate, eveniment care a reunit atât reprezentanți din turism, cât și din domeniul sănătății, pentru a dezbate oportunitățile și obstacolele în dezvoltarea turismului

de sănătate local.

Evenimentul a fost organizat de Fundația "Amfiteatru", în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia, Primăria Municipiului Mangalia, OPTBR, Asociația Română de Balneologie și Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor în Turism din România.

Principala preocupare a dezbaterilor care au avut loc în cadrul conferinței a fost valorificarea resurselor balneare existente atât în Mangalia, cât și în celelalte stațiuni din sudul litoralului românesc, care nu beneficiază de o strategie de dezvoltare coerentă, după cum susține chiar ministrul delegat pentru IMM, Turism și Mediu de Afaceri, Maria Grapini, prezentă la eveniment.

"Resursele naturale sunt de excepție, fapt pentru care putem scoate un produs foarte bun dacă ridicăm la standarde înalte și serviciile de sănătate. De când sunt ministru, m-am gândit ce pot face ca acest potențial să se transforme în ceva concret. Sunt bucuroasă că particip la un demers prin care inițiativele private vin în consens cu cele ale ministerului de a transforma acest potențial în realitate. Dacă România a pierdut în acești ani, a făcut-o pentru că nu a știut să-și folosească valorile umane, specialiștii din fiecare domeniu. În strategia ministerului, turismul balnear și de sănătate este una dintre direcțiile strategice pe care le-am ales. Economic vorbind, ar aduce o eficiență a costurilor de tratament, pentru că, dacă faci prevenție, e clar că numărul bolnavilor scade. Avem specialiști de marcă aproape în toate domeniile. Valoarea oamenilor din domeniu ar aduce un plus, iar resurse naturale adăugate valorii umane ne-ar ajuta să scoatem un produs excelent pentru turiști. Vreau să promovez turismul balnear cu niște obiective clare și nu o siglă, un simbol pe care să cheltui 14 sau 20 de milioane de euro. Cheltuielile trebuie să meargă pe produ-se și nu pe simboluri", a declarat Maria Grapini.

"Serviciile nu pot funcționa fără infrastructură"

Vasile Cepoi, consilier de stat pe probleme de sănătate, s-a arătat extrem de nemulțumit de infrastructura stațiunilor balneare, care re-prezintă un minus pentru serviciile de sănătate.

"Avem pe de o parte pacientul cu problemele lui de sănătate și cu cele financiare, iar pe de alta, infrastructura incompletă. Aici vorbim atât despre faptul că turistul nu beneficiază de servicii complete de sănă-

tate, relaxare și cazare în același timp și loc, dar și de lipsa unui punct de contact național care să ofere informațiile referitoare la furnizorii de servicii medicale, costuri, exis-tența unui sistem de asigurare de răspundere profesională care să garanteze acoperirea eventualelor prejudicii. Din octombrie, intră în vigoare Directiva UE 24 din 2011, care acordă liberă circulație pacienților. Aceasta a venit ca o oportunitate pentru a dezvolta turismul de sănătate. Trebuie să avem însă în vedere că aceasta va duce la o migrare a pacienților acolo unde vor fi cele mai bune costuri raportate la servicii. În prezent încrederea oamenilor în serviciile medicale românești este extrem de scăzută, pentru că nu le este confirmată calitatea și performanța acestor servicii", a spus Cepoi.

Ce spune dr. Laura Maria Condur

"Turismul de sănătate trebuie privit ca pilonul principal în dezvoltarea stațiunilor balneare", susține dr. Laura Maria Condur, managerul Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, iar acest lucru trebuie să reprezinte baza de pornire a unei strategii care să ofere servicii complexe de sănătate și relaxare. Medicul susține că "pacientul în acest context nu este doar un bolnav care trebuie doar tratat, ci un beneficiar de ale cărui nevoi trebuie să ținem cont". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1879 secunde