Târg de Sănătate, duminică, la Agigea

194
Târg de Sănătate, duminică, la Agigea - targdesanatate-1414078745.jpg

Articole de la același autor

Locuitorii comunei Agigea vor beneficia de evaluare gratuită a tensiunii arteriale, glicemiei, trigliceridelor, colesterolului, înălțimii și indicelui de masă corporală în cadrul Târgului de Sănătate care va avea loc în comună, duminică, 26 octombrie. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului "Dezvoltarea Resurselor Umane în 19 Comunități Rurale din Regiunile Centru, Sud-Est, Sud-Muntenia - PSCR2", proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, "Investește în oameni!" și implementat de Fundația Romtens la nivelul a 19 comunități rurale din 19 județe. Inițiativa organizării acestui eveniment aparține Fundației Romtens care se bucură, în acest demers, de sprijinul Primăriei Agigea. Participanții la Târgul de Sănătate vor beneficia de evaluarea gratuită a tensiunii arteriale, glicemiei și indicelui de masă corporală. Medicul de familie, asistenții medicali sau specialiștii din domeniul promovării sănătății vor oferi celor interesați informații și sfaturi privind îmbunătățirea sănătății individuale, a copiilor și a familiei. Tot în cadrul târgului, va fi amenajat și un spațiu special unde se vor desfășura activități destinate copiilor, sesiuni de desen și colorat, având ca teme importanța igienei personale și a alimentației corespunzătoare pentru menținerea unei stări optime a sănătății. 


Târgul de Sănătate este un eveniment dedicat publicului general, în cadrul căruia se dorește atragerea și educarea populației în sensul adoptării unui stil de viață sănătos, prin oferirea de sesiuni de informare individuale și conștientizarea importanței monitorizării și menținerii unei bune stări de sănătate. Cadrul este unul relaxat, lipsit de rigorile activităților derulate într-un cabinet medical, dar care are rolul de a crește nivelul de informare și de conștientizare a membrilor comunității cu privire la importanța și impactul stilului de viață asupra sănătății și cu privire la importanța monitorizării unor parametri cheie în evaluarea stării de sănătate. Prevenirea anumitor boli prin adoptarea unui stil de viață sănătos și eliminarea factorilor de risc ce conduc la apariția acestora, sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în cadrul târgului și care se regăsesc în materialele informative ce vor fi diseminate de organizatori în rândul participanților.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 27 Septembrie 2014
Stire din Sănătate : Cum ținem glicemia sub control
Sâmbătă, 05 Iulie 2014
Stire din Economie : Caravana Enterprise Europe Network
Pagina a fost generata in 0.6324 secunde