Țânțarii sunt purtători de boală. Ce afecțiuni riscați, dacă sunteți ciupiți

794
Țânțarii sunt purtători de boală. Ce afecțiuni riscați, dacă sunteți ciupiți - ciupiturisursaclickpentrufemei-1625167929.jpg
Am intrat în luna lui Cuptor, când temperaturile vor atinge valori maxime, care vor atrage acele insecte mici, țânțarii, ce mușcă și bâzâie mereu și dau tuturor dureri de cap.

Din păcate, țânțarii pot fi purtători de boli și vă pot infecta, printr-o simplă înțepătură. Totuși, în situații normale, mușcătura de țânțar se vindecă prin aplicarea unei creme cu hidrocortizon. Potrivit dr. Mirela Tumbea, medic de familie, atunci când apare durerea, zona se umflă, iar acesta este un semn că mușcătura trebuie luată în serios. Medicul a precizat că există o întreagă listă cu bolile pe care le puteți contracta de la insecte, dar vom aminti doar câteva, cel mai des întâlnite.

Boala Lyme este una dintre ele, iar principalele simptome pe care o persoană infectată le poate manifesta sunt iritația, durerile de cap, manifestările similare gripei etc. Cei care suferă de febra Dengue au febră persistentă, dureri de cap severe, transpirație abundentă, durere în spatele ochilor, sângerări ușoare.

Virusul West Nyle este, uneori, asimptomatic, dar în cazuri rare se manifestă prin febră. Riscul de îmbolnăvire severă și deces este cel mai ridicat pentru persoanele de peste 50 de ani sau cu deficiențe imune, deși infecția poate apărea la orice vârstă.

„Manifestările infecției cu virusul West Nile sunt diverse, de la cele asemănătoare unei simple răceli, până la semne de meningo-encefalită. Semnele de alarmă, care impun prezentarea la medic, sunt febra ridicată, însoțită de durere de cap intensă și vărsături. Mai rar, se poate ajunge la meningită sau encefalită. În cazul acestor persoane, boala se manifestă prin febră puternică, dureri chinuitoare de cap, înțepenirea gâtului, dezorientare, comă, convulsii, slăbiciune musculară, probleme cu vederea, amorțeală și chiar paralizie. În acest caz, efectele neurologice pot fi permanente, iar recuperarea este lungă și anevoioasă. În caz că le aveți, trebuie să vă prezentați de urgență la medic”, a explicat medicul.

Țânțarii sunt atrași de o anumită grupă de sânge

Boala Lyme, supranumită și boala cu o mie de fețe din pricina faptului că afectează întregul organism, induce oamenii în eroare. De ce? Pentru că simptomele ei sunt asemănătoare cu cele ale altor boli. Astfel, simptomele și semnele tipice includ febra, cefaleea, oboseala și o stare caracteristică, numită eritem migrator.

Din păcate, netratată, infecția poate afecta articulațiile, inima și sistemul nervos. Cele mai multe cazuri de boală Lyme pot fi tratate cu succes cu antibiotice.

Specialiștii spun că grupa de sânge este un factor important în atragerea țânțarilor, iar persoanele cu grupa O sunt cele mai atacate de aceste insecte. La polul opus, persoanele cu grupa de sânge A sunt cele mai puțin vânate de țânțari. Nu se știe exact de ce persoanele cu grupa de sânge O atrag mai mult țânțarii, dar studiile arată că așa se întâmplă. O posibilă explicație ar putea fi faptul că femelele se bazează pe proteinele din sângele nostru, pentru a produce ouă fertile.

Din păcate, nu există nici un aliment sau medicament care să înlăture țânțarii. Ca urmare, poveștile conform cărora usturoiul sau bananele îndepărtează țânțarii sunt simple mituri.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1932 secunde