Sunteți însărcinată? Odihna este fundamentală

193
Sunteți însărcinată? Odihna este fundamentală - suntetiinsarcinata33-1556098666.jpg

Articole de la același autor

Pentru a duce la capăt cele nouă luni de sarcină, este foarte important să vă și odihniți, nu doar să aveți o alimentație echilibrată. Specialiștii Spitalului de Obstetrică și Ginecologie "Euromaterna" au precizat că, în timpul sarcinii, odihna este chiar fundamentală. 


"Faceți mici pauze în timpul zilei, într-un loc unde spatele să fie bine sprijinit și picioarele în sus. Odată cu avansarea sarcinii, este posibil să găsiți greu o poziție comodă pentru a dormi, așa că încercați să dormiți pe o parte, cu genunchii îndoiți", este sfatul medicilor. 


Desigur, trebuie să fiți conștiente de faptul că odihna la pat în timpul sarcinii nu este deloc confortabilă, dar nu vă impacientați, pentru că nu este cazul. 


Pentru a vă crea o stare cât mai bună, încercați, spre exemplu, să dormiți pe o parte, întrucât atunci când dormiți pe spate, greutatea uterului poate presa pe vena cavă, un vas de sânge important care poate întrerupe circulația sanguină către copil, făcându-vă să simțiți amețeală și greață. 


De asemenea, atunci când stați în pat, în șezut, este recomandat să vă sprijiniți spatele pe o pernă mai mare și să evitați poziția cocoșată.


În același timp, pentru a menține circulația și a preveni disconfortul mușchilor, încercați să stați pe marginea patului cu picioarele atârnate în jos. 


Între timp, pentru menținerea tonusului, puteți face exerciții fizice ușoare. De exemplu, stând în poziție verticală, ridicați brațele deasupra capului și palmele una în fața celeilalte. Mențineți această poziție pentru circa 20 de secunde, apoi coborâți brațele, încordând partea superioară a spatelui. Puteți opta și pentru poziția de pisică: așezați-vă în pat cu palmele și genunchii pe saltea și întindeți spatele exact cum fac felinele. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9092 secunde