Specialiștii ISIS ajută cuplurile infertile să trăiască bucuria de a deveni părinți

369

Articole de la același autor

Infertilitatea este recunoscută de specialiști din întreaga lume ca fiind o problemă de sănătate publică ce afectează milioane de cupluri. Tot la fel de bine este împărtășit și faptul că medicina a evoluat și că există soluții pentru rezolvarea ei.

În tratarea acestei probleme sunt implicați și specialiștii constănțeni din cadrul Spitalului Privat ISIS, cei care, împreună cu medicii din cadrul Spitalului Privat Acibadem din Turcia, oferă teste și consultații pentru diagnosticarea și tratarea infertilității.

Asociația Clubul ISIS a organizat un curs destinat cuplurilor care se confruntă cu probleme de infertilitate, oferind toate analizele și investigațiile prin care poate fi determinată această problemă delicată.

Pe de altă parte, conferința a reunit și medici de familie, obstetricieni sau specialiști în imagistică din Constanța, Slobozia, Mangalia sau Limanu, alături de care a participat și un specialist din cadrul Spitalului privat Acibadem din Turcia.

"«Centrul de excelență în diagnostic și tratament al infertilității de cuplu» oferă asistență medicală de specialitate pentru cuplurile care nu și-au văzut încă visul împlinit.

Rezultatele pe care suntem pregătiți să le obținem sunt similare cu cele ale unor centre cu tradiție din Europa și reflectă profesionalismul specialiștilor pe care i-am ales să facă parte din echipa noastră. Serviciile medicale specializate oferite în cadrul centrului includ: analize hormonale și uzuale complete: histerosalpingosonografie, laparoscopie diagnostică și terapeutică, histeroscopie, intervenții chirurgicale, spermogramă, spermocultură, puncție testiculară", a declarat dr. Mohamed Zaher, managerul Spitalului Privat ISIS.

Fertilizarea in vitro, o soluție pentru cupluri

Infertilitatea este o problemă pentru care medicii fac eforturi susținute în a o trata. Pentru cuplurile care încă nu au reușit să aibă copii pe cale naturală, aceștia susțin metoda fertilizării in vitro.

"Prin cursul pe care l-am organizat, ne-am propus sa aducem informații de actualitate medicilor care interacționează cu astfel de cazuri, atât prin prezentarea tehnicilor moderne de reproducere asistată, cât și prin crearea unei punți de legătură între medicul de familie, cel specialist și medicul care asistă procedura de fertilizare in vitro. Invitatul nostru, medicul Tansu Kucuk, este un specialist în infertilitate, iar rezultatele obținute în reproducerea asistată îl recomandă pentru parteneriatul cu spitalul nostru, în favoarea pacientelor care își doresc o sarcină și nu o pot obține pe altă cale", a precizat Andreea Hahui, reprezentantul Spitalului Privat ISIS.

Specialistul turc susține că, în cazul unui cuplu în care se dovedește că femeia este cauza infertilității, există soluții de tratament care pot consta în tratamente hormonale. Pe de altă parte, acesta spune că infertilitatea în cazul bărbaților este o problemă de sănătate mult mai complexă și care nu are întotdeauna șanse de reușită.

Cel mai important este ca vârsta până la care un cuplu încearcă să aducă pe lume un copil să nu depășească 35 de ani la femei și respectiv 37 la bărbați, asta pentru ca rata de succes să fie cât mai mare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 15 Octombrie 2014
Stire din Sănătate : Eveniment marca Spital Isis, la Mamaia
Pagina a fost generata in 0.4833 secunde