SFATUL MEDICULUI - Măsuri recomandate pentru pacienții cu boli neurologice, în timpul verii

857
SFATUL MEDICULUI - Măsuri recomandate pentru pacienții cu boli neurologice, în timpul verii - calduraneuro-1624978718.jpg

Articole de la același autor

Persoanele care suferă de afecțiuni cardiace și neurologice trebuie să se preocupe mai mult de starea lor de sănătate în timpul verii, căci căldura și umiditatea excesivă îi predispun la accidente vasculare cerebrale.

Dr. Adrian Barbu, medic neurolog, a explicat: „Odată cu sosirea verii, căldura și expunerea la soare devin factori de risc major pentru boala cerebro-vasculară. Transpirația excesivă provoacă pierderi de săruri minerale și deshidratare, elemente care pot determina hipercoagulabilitatea sanguină și, implicit, crește riscul de formare de cheaguri. De aici până la apariția accidentului vascular nu mai este decât un pas”.

Obezitatea, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, insuficiența cardiacă și dependența de alcool reprezintă factori de risc suplimentari.

Ce trebuie să faceți pentru a preveni accidentul vascular? „În primul rând, trebuie evitată expunerea la căldură excesivă, este necesară hidratarea corespunzătoare, cu apă rece, protejarea capului de radiația solară, evitarea deplasărilor în intervalul orar 11,00 - 16,00. Mai mult, pacienții care necesită reevaluarea medicației preexistente cu ajustarea dozelor sau chiar introducerea unor medicamente noi, trebuie să se prezinte, neîntârziat, la medic. La primele semne de cefalee, vertij, tulburări de echilibru, tulburări de mers, tulburări de vedere, adresați-vă medicului neurolog”, a adăugat medicul neurolog Barbu. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 23 Octombrie 2017
Stire din Sport : TENISMEN ROMÂN, GĂSIT DOPAT!
Pagina a fost generata in 0.3634 secunde