Se schimbă Rezidențiatul. Iată ce propune Ministerul Sănătății

290

Articole de la același autor

Ministerul Sănătății continuă dezbaterile publice despre proiectele de acte normative referitoare la reforma în sănătate.

Secretarul de stat Raed Arafat a participat, alături de medici rezidenți, studenți mediciniști și profesori universitari din sistem, la discuții pe tema proiectului de Lege privind răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice, dar și a Ordonanței privind organizarea și finanțarea Rezidențiatului.

Arafat a anunțat că Ministerul Sănătății va schimba procedura de admitere la rezidențiat.

"Lucrăm acum la o nouă variantă a actului normativ care prevede ca la admiterea în concursul de Rezidențiat să nu fie luate în considerare notele din timpul facultății. În acest sens, am purtat discuții cu reprezentanții universităților medicale și cei ai Colegiului Medicilor din România. Luăm în calcul și varianta în care examenul de licență să fie examen de admitere în prima fază de Rezidențiat", a precizat secretarul de stat.

Potrivit acestuia, examenul de licență va deveni un filtru de ieșire din facultatea de medicină și intrarea în prima etapă de Rezidențiat. "Suntem foarte atenți. Dorința noastră este de a flexibiliza sistemul și de a exista o deschidere pentru medicii tineri în ceea ce privește intrarea, pregătirea, dar și ieșirea din Rezidențiat", a mai spus Raed Arafat. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5144 secunde