Scăpaţi de durerile de dinţi cu soluţii simple, făcute în casă

137
Scăpaţi de durerile de dinţi cu soluţii simple, făcute în casă - durerilededintisursaunica-1626376503.jpg
Vă dor dinţii? Dacă vă confruntaţi cu astfel de probleme trebuie să ştiţi că durerile pot avea multe cauze. De exemplu, un abces sau o durere inexplicabilă de dinţi necesită, cu siguranţă, un consult medical imediat. Totuşi, în unele situaţii, calmarea durerii de dinţi se poate face acasă. Potrivit dr. Livia Enache, până la întâlnirea cu medicul, durerile dentare pot fi ţinute sub control cu ajutorul unor remedii aflate la îndemâna oricui, altele decât medicamentele antiinflamatorii.

Desigur, toate aceste remedii sunt temporare şi au rolul de a diminua durerea de dinţi, nu pot trata cauza acestora. De aceea, este foarte important să se apeleze la ele doar ca măsură imediată. Prima măsură care trebuie luată în cazul unei dureri de dinţi este periajul corect. „Acesta are rolul de a îndepărta particulele de mâncare rămase în cavităţile dinţilor şi care ar putea contribui la acutizarea durerilor. De asemenea, folosiţi cu încredere aţa dentară. Tot cu rolul de a curăţa spaţiile mici dintre dinţi este şi aţa dentară, care elimină resturile de mâncare rămase între dinţi. Apoi, clătirea cu apă de gură are efect antiseptic şi de anestezic local, astfel că utilizarea ei, în asemenea situaţii este indicată, întrucât reduce durerea de dinţi. În plus, ea poate ajunge în spaţiile unde perii periuţei de dinţi sau aţa dentară nu pot pătrunde. O altă soluţie calmantă pentru durerile de dinţi se poate prepara dintr-o ceaşcă de apă călduţă şi o linguriţă de sare de masă. Soluţia se menţine în gură timp de 30 de secunde, apoi se scuipă”, a precizat medicul. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2352 secunde