Sancțiuni drastice pentru cei care agresează personalul medical

333
Sancțiuni drastice pentru cei care agresează personalul medical - medici-1315920366.jpg
Începând de astăzi, Ministerul Sănătății lansează în dezbatere publică Proiectul Legii de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătății.
Conform proiectului de act normativ, amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui medic, asistent medical, șofer de autosanitară, ambulanțier sau orice alt fel de personal din sistemul sanitar, aflat în exercițiul funcțiunii, va putea fi pedepsită cu închisoarea de la șase luni la doi ani sau cu amendă.
De asemenea, reprezentanții ministerului propun orice acte de violență, ca de exemplu lovirea, săvârșite împotriva cadrelor medicale să fie sancționate cu închisoarea de la șase luni la trei ani, iar vătămarea corporală să poată fi pedepsită cu închisoare de la șase luni la șase ani. Vătămarea corporală gravă se va pedepsi cu închisoare de la trei la 12 ani.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3199 secunde